
Victor Angelescu, acționarul minoritar al Rapidului, a anunțat că atacantul Aaron Boupendza va părăsi echipa, nu înainte de a fi amendat.
Astăzi, în cadrul unei ședințe, lui Boupendza i se va propune rezilierea contractului!
„Boupendza va fi băgat în ședință astăzi. Nu cred că mai putem ajunge la o înțelegere. E un subiect închis. Nu putem tolera o astfel de atitudine. Rapid este mai presus decât orice jucător. Ne dorim un altfel de comportament din partea jucătorilor de la Rapid.
Noi nu acceptăm așa ceva, e un jucător foarte bun și sunt convins că va ajunge la o echipă unde va da satisfacție. Suntem în discuții cu agenții lui, nu pot să zic mai mult de atât. O să vorbim și cu jucătorul, în ultimele zile am tot purtat discuții cu agenții lui.
Este un jucător sub contract, noi o să finalizăm ancheta și o să vedem ce amenzi vom acorda pentru ceea ce se s-a întâmplat până acum. Nu există o sumă, decât la finalizarea anchetei.
Nu știu dacă i se poate desface contractul de muncă în acest moment. Eu cred că e un jucător care își va găsi destul de ușor echipă. Este o pierdere din punct de vedere sportiv, dar nu putem tolera asemenea lucruri.
Marius Șumudică nu are nicio legătură, postul lui nu este în pericol. Eu n-am vorbit cu Boupendza, doar cei din club au făcut-o, dar lucrurile sunt destul de clare”, a explicat Angelescu, pentru Fanatik.


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 32 de minute agoMăldărășanu, dispus să continue la Sibiu: „Dacă este să o luăm de la capăt, o vom lua de la capăt!
FC Hermannstadt a părăsit neînvinsă domeniul lui Gheorghe Hagi, 1-1 cu Farul, într-un meci...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 2 ore agoSuperLiga// Farul vs Hermannstadt 1-1>> Rezumat Video>> Remiza care menține suspansul
Farul și Hermannstadt au încheiat la egalitate, scor 1-1, într-o partidă din runda a...
-
Fotbal Intern
/ 6 ore agoLiga 2 – Etapa a 5-a play-off/ CFC Argeș vs. FK Csikszereda 3-0>> Rezumat Video>> SuperLiga este tot mai aproape de Pitești!/ Liderul făcut K.O. de CFC Argeș!
La Mioveni, în ultima partidă a rundei a 5-a din play-off-ul Ligii 2, CFC...
-
Baschet
/ 8 ore agoNews Baschet – LNBM – Runda 28// Campioana pierde suprinzător în fața Timișoarei, la Cluj-Napoca!/ Craiova se simte nedorită în play-off!
Liga Națională de Baschet Masculin a programat vineri, 18 aprilie, șase partide din runda...
Cele mai citite


