Tehnicianul Universității Craiova consideră că eliminarea lui Badelj a fost complet gratuită. În opinia acestuia principalul vinovat este Florin Chivulete (n.red. arbitru în cabina VAR), care a reușit să-l determine pe Horațiu Feșnic să schimbe culoarea cartonașului. Inițial, Feșnic i-a acordat lui Badelj doar „galben.”
„Bine, sunt foarte importante cele trei puncte, sunt puțin dezamăgit că nu am reușit să marcăm al treilea, al patrulea gol, am avut șanse mari să închidem jocul. Primim un cartonaș roșu care mi se pare o joacă. Oamenii ăștia se joacă cu destinele unor oameni.
Nici nu mă interesează, nici nu contează. Mai ales că e Chivulete, la experiența pe care o are, să dai un asemenea cartonaș. Jucătorul nici măcar nu mai controla mingea. Nu ai cum să dai cartonaș roșu, erau doi jucători de la noi în aceeași linie.
foto// Jurnalul Olteniei
Mă bucur de atitudinea jucătorilor, de jocul pe care l-au făcut, goluri frumoase, am avut ocazii și în 10, asta este echipa pe care mi-o doresc la fiecare partidă. A trebuit să facem presiune, să atacăm, după cartonașul roșu a trebuit să ne retragem. Orice echipă încearcă să închidă jocul după un asemenea eveniment.
Pe Lyes Houri mi l-am dorit foarte mult, știu ce poate să facă, este jucătorul care ne trebuia la echipă. Din păcate, a trebuit să schimbăm. În anumite momente trebuie să improvizezi. Foarte ușor sunt acești băieți (n.r. arbitrii) deranjați, ba că depășești linia, o depășești fără să îți dai seama, mai strigi la un contact, mi se pare că prea ușor se joacă cu cartonașele astea.
Normal că trebuie să țip, nu pot să vorbesc în șoaptă, e un stadion. Ăsta este ritmul pe care trebuie să îl avem la fiecare partidă, atitudinea, jocul dur la minge, altfel vom avea probleme la fiecare partidă”, a declarat Laurențiu Reghecampf.