
„U” Cluj a fost învinsă, pe propriul teren, de UTA, scor 0-1. Golul echipei arădene a fost marcat de Kadiri, în minutul 28, printr-o execuție fabuloasă: foarfecă pe spate, de la aproximativ 14 metri.
Echipa pregătită de Ioan Ovidiu Sabău a suferit cel de-al treilea e;ec consecutiv și etapa viitoare o va întâlni pe CFR Cluj, pe Cluj Arena.
La interviul de după partidă, Sabău a spus că nu este momentul pentru a căuta vinovați, însă a recunoscut că jocul echipei arată și se vede rău.
„E o situație grea. Nu-i ușor să gestionezi astfel de momente. Adversarul, dacă are o jumătate de ocazie, îți dă două goluri, iar tu iți creezi ocazii mari. Foarte crispați, agitați, când trebuie să fie mai liniștiți. Dai pe lângă poartă, în adversar, e această lipsă de încredere. Teamă, nu suntem liniștiți în fața porții.
E o presiune care se vede din tribune, de peste tot. Ne lipsesc multe, vom analiza săptămâna aceasta. Trebuie să stau aproape de ei și să le înțeleg stările. Au nevoie mai mult decât oricând. Sper ca ei să înțeleagă felul meu de a fi, să nu profite și să-și analizeze și ei evoluțiile și implicarea.
Doar împreună putem reuși. Nu-i momentul să găsim vinovați, dar nu arătăm bine. Trebuie să muncim mai bine și să avem mai multă încredere în fața porții”, a afirmat Neluțu Sabău.
PROGRAMUL și REZULTATELE ETAPEI a 18-a:
Vineri, 29 noiembrie
FC Botoșani – Farul Constanța 0-0
FC Rapid 1923 – Petrolul Ploiești 1-1 (0-0)/ Dumitriu (54 – autogol) – Tudorie (62)
Sâmbătă, 30 noiembrie
Unirea Slobozia – FC Hermannstadt 1-2 (1-0)/ Coadă (20) – A. Chițu (49), S. Balaure (90+5)
FC Buzău – Politehnica Iași 2-0 (1-0)/ Matos (9, 72 – penalty)
Dinamo București – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 1-1 (1-0)/ Ninaj (38 – autogol) – Haruț (90+9 – penalty)
Duminică, 1 decembrie
Universitatea Craiova – CFR 1907 Cluj 0-2 (0-1)/ M. Ilie (5), Korenica (86)
Luni, 2 decembrie
Universitatea Cluj – UTA Arad 0-1 (0-1)/ Kadiri (28)
Ora 20.30 Oțelul Galați – FCSB
PROGRAMUL ETAPEI a 19-a:
Vineri, 6 decembrie
Ora 20.30 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FC Rapid 1923
Sâmbătă, 7 decembrie
Ora 17.00 Gloria Buzău – Dinamo București
Ora 20.00 Petrolul Ploiești – Universitatea Craiova
Duminică, 8 decembrie
Ora 13.30 UTA Arad – Unirea Slobozia
Ora 18.00 Politehnica Iași – Farul Constanța
Ora 20.30 FCSB – FC Botoșani
Luni, 9 decembrie
Ora 17.30 FC Hermannstadt – Oțelul Galați
Ora 20.30 Universitatea Cluj – CFR 1907 Cluj
De citit și:


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 10 ore agoSuperLiga// Rapid vs Dinamo 1-0/ Giuleștenii obțin prima victorie în play-off/ „Câinii” lui Kopic – la a treia înfrângere consecutivă!
Rapid câștigă meciul cu Dinamo, scor 1-0, și urcă pe locul 5 în clasamentul...
-
Din Voleu
/ 13 ore agoMăldărășanu, după 0-2 cu FC Buzău: „Cert este că ne batem la retrogradare. Nouă nu ne priește zăpada”
FC Hermannstadt a pierdut în fața Gloriei Buzău, scor 0-2, în etapa a 3-a...
-
Fotbal Intern
/ 15 ore agoSuperLiga// FC Hermannstadt vs. FC Buzău 0-2/ Rezumat Video/ Rezultat deloc previzibil, ca și vremea de afară!
Surpriză colosală pe „Municipalul” sibian, în runda a treia a play-out-ului SuperLigii. FC Buzău,...
By Silviu Coman -
Fotbal Intern
/ 18 ore agoSuperLiga – LPF a anunțat programul etapei a 6-a play off-out/ Vezi și calendarul rundelor 4 și 5!
Liga Profesionistă de Fotbal a comunicat în cursul serii de sâmbătă, 5 aprilie, programul...
By Ultras24
Cele mai citite
