Miercuri, 6 martie, se reiau partidele din cadrul campionatelor de tineret pentru generațiile de jucători U18.
În ultimele două săptămâni s-au disputat partidele din grupele Cupei de Tineret și Elită, fiind stabilite echipele calificate în următoarea fază a competiției.
În acest weekend vom avea meciurile din semifinalele grupelor, echivalentul unor sferturi de finală. În această etapă a competiției, participă echipele care după disputarea jocurilor din grupă s-au clasat pe locurile de calificare 1 și 2. În etapa semifinală a grupelor, echipele vor disputa o singură manșă, iar echipa clasată pe primul loc din grupă va fi echipă gazdă.
Programul semifinalelor grupelor
Duminică, 10 martie, ora 12:00
Farul Constanța – Campionii FC Argeș
FCSB – Politehnica Iași
CFR Cluj – Politehnica Timișoara
Universitatea Craiova – Universitatea Cluj
În următoarea etapă, cea a semifinalelor Cupei de Tineret, participă echipele calificate în urma jocurilor din semifinalele grupelor, iar împerecherea se va face în urma tragerii la sorți, fără a se mai ține cont de criteriului geografic, urmând ca echipa gazdă să fie echipa cu punctajul cel mai mare obținut în urma Clasificării Academiilor.
Liga de Tineret U18
Primele meciuri reprezintă startul returului în cele două serii, adică ultimele cinci etape în care formațiile angrenate în play-off pot lupta pentru un loc în semifinalele competiției!
Seria de Esteste condusă de Farul, constănțenii pierzând însă din turație în acest play-off, înregistrând trei victorii și două eșecuri, după ce au încheiat sezonul regular cu 11 victorii în 11 partide. Avansul Farului față de locul secund este de 5 puncte, iar față de locul al treilea de 11 puncte, cu 5 etape înainte de final. Practic, dacă Farul se impune la Chiajna, ultima clasată din serie, iar CSA Steaua nu câștigă meciul cu FCSB, atunci constănțenii obțin matematic calificarea în semifinalele competiției.
Un eventual succes al celor de la CSA Steaua ar face returul play-off-ului mult mai disputat, distanța dintre aceștia și FCSB urmând să fie de doar 3 puncte, cu patru etape rămase disputat. Ar putea profita de un eventual succes al formației din Ghencea și Rapid (29p.), dar și Sport Team (28p.), ocupantele locurilor 4 și 5. Cele două se întâlnesc în această etapă, Sport Team impunându-se în turul play-off-ului chiar pe terenul giuleștenilor, scor 2-1.
ÎnSeria de Vest, ecuația calificării în semifinale e departe de a fi rezolvată, locurile 2-5 fiind despărțite de doar 3 puncte! Craiova pare să fie totuși cu un picior în semifinale, având un avans de 8 puncte față de locul secund, ocupat de Universitatea Cluj și de 10 puncte față de ocupanta locului trei. În startul returului, Universitatea Craiova va juca pe terenul Ripensiei Timișoara, ocupanta ultimului loc din play-off.
Universitatea Cluj urmărește să obțină toate punctele din confruntarea cu ACS Kids Tâmpa Brașov pentru a-și consolida poziția secundă în clasament, iar, posibil cel mai echilibrat duel din această rundă, cel dintre Politehnica Timișoara și AFK Csikszereda, echipe aflate la egalitate de puncte în clasament, 29, ne poate da o candidată certă pentru poziția a doua în clasament în etapele rămase.
PLAY-OUT
SERIA DE EST
Miercuri, 6 martie, ora 12:00
CSA Steaua – FCSB
Joi, 7 martie, ora 12:00
Concordia Chiajna – Farul Constanța
ACS Sport Team – FC Rapid 1923
SERIA DE VEST
Miercuri, 6 martie, ora 12:00
Ripensia Timișoara – Universitatea Craiova
Kids Tâmpa Brașov – Universitatea Cluj
Joi, 7 martie, ora 12:00
Politehnica Timișoara – AFK Csikszereda
PLAY-OFF
SERIA DE EST
Joi, 7 martie, ora 12:00
LPS Buzău – ACS Petrolul 52
Campionii FC Argeș – FC Voluntari
Duminică, 17 martie, ora 12:00
Politehnica Iași – SC Dinamo 1948
SERIA DE VEST
Miercuri, 6 martie, ora 12:00
UTA Arad – LPS Banatul Timișoara
Joi, 7 martie, ora 12:00
Sepsi OSK – Viitorul Cluj
CFR Cluj – LPS Bihorul Oradea
Se califică în semifinalele ocupantele primelor două locuri din play-off-urile celor două serii. Meciurile se vor juca în sistem tur-retur, după următorul program:
Semifinala 1
TUR: 20/21.04.2024 – Locul 2 seria Est vs Locul 1 seria Vest RETUR: 27/28.04.2024 – Locul 1 seria Vest vs Locul 2 seria Est
Semifinala 2
TUR: 20/21.04.2024 – Locul 2 seria Vest vs Locul 1 seria Est RETUR: 27/28.04.2024 – Locul 1 seria Est vs Locul 2 seria Vest