În urma clasării pe locul patru, Farul Constanța, ex-campioana României, a ratat șansa participării în cupele europene în acest sezon.
Gică Popescu, președintele clubului constănțean, a declarat că principalul obiectiv al grupării de pe malul mării este schimbarea acționariatului și aducerea alături de club a unor oameni cu putere financiară, capabili să susțină un club care are ca obiectiv câștigarea campionatului.
„Noi în fiecare an avem acelaşi obiectiv, play-off-ul și promovarea de tineri. Iar, odată intrată în play-off echipa, o clasare cât mai sus. Încercăm să repetăm acest obiectiv și în anul următor. Noi am vrea să ne batem în fiecare an la campionat și ne batem, de fapt, pentru că în fotbal există un singur obiectiv, meciul următor. Dacă întrebi o echipă din Superligă dacă vrea să iasă campioană, nu cred că va spune cineva nu.
La Farul, dar cel puțin pentru mine, cel care răspund de partea administrativă, obiectivul principal pe care-l am e să schimbăm acționariatul și să încercăm să aducem lângă noi oameni care să aibă o anumită potență financiară, în măsură a ne asigura liniștea, pentru a nu mai vinde jucători la prima ofertă; a încerca să aducem jucători nu mulți, ci puțini, dar foarte buni, iar, alături de jucătorii tineri, să facem un lot competitiv și să ne batem an de an la campionat.
Să ai sezon de sezon deficit bugetar nu poți, e imposibil. E greu să te bați cu echipe care au bugete de 15 – 16 – 17 milioane. Și nu sunt puține, majoritarea cluburilor din play-off au această potență financiară.
Noi, cu un buget de șase milioane, vorbesc de prima echipă, e greu să ne luptăm cu ei. Dar, chiar și așa, am făcut-o, cum a fost și în acest an.
Am avut un play-off foarte bun, dar am coborât puțin la final. Dar mereu am fost acolo, am pus probleme și am fost una dintre cele mai bune echipe din prima ligă.
Vom încerca și în noul sezon să facem același lucru, dar obiectivul meu principal e să încercăm să schimbăm acționariatul, să vină oameni lângă noi și să vedeți atunci.”, a declarat Gică Popescu la Digisport.