Connect with us

Fotbal Intern

SuperLiga// Avancronici scurte la Oțelul Galați vs Unirea Slobozia (16.00) și FCSB vs Rapid (21.00)/ Program + Rezultate + Clasament

Oțelul Galați și Unirea Slobozia se se vor întâlni pentru întâia oară în SuperLigă, de la ora 16.00, în cadrul etapei cu numărul 14 din SuperLiga. 

Cu câteva zile înaintea meciului, Dorinel Munteanu a vorbit despre situația financiară a clubului său. Acesta a spus că jucătorii săi au întârzieri salariale, însă situația la club nu este dramatică, nici măcat îngrijorătoare. Totuși, Munteanu dorește ca anumiți sponsori să-și respecte obligațiile contractuale.

Avem întârzieri la jucători. Ei înțeleg situația clubului, dar sub nici o formă nu dorim să avem alte probleme mai mari. Alarmele false să le țină cine le transmite.

La noi, din puținul pe care îl avem, nu suntem în postură să se întâmple lucruri mai puțin plăcute la acest club. Deocamdată. Pentru că așteptăm încă sponsorii noștri, îi așteptăm pe cei care ne-au promis finanțarea.

Încă o dată o spun, Liga Profesionistă de Fotbal și Consiliul Local Galați, Primăria și domnul primar, care s-au ținut de cuvânt, sunt la zi cu plățile. Aștept și din mai multe părți cu care ne-am înțeles să fie la zi, a declarat Dorinel Munteanu, potrivit  Sport Galați.

Gălățenii nu au nicio victorie în ultimele cinci partide, după ce au înregistrat patru egaluri și o înfrângere. Nici ialomițenii nu au nicio victorie în ultimele cinci partide, însă aceștia au un egal și patru înfrângeri.

Dorinel Munteanu nu va putea conta pe Chira și Bogaciuc (accidentați), în timp ce Adrian Mihalcea nu-i va avea în lot pe Bărbuț, A. Lopez (accidentați), Medina (suspendat).

Oțelul Galați este fără înfrângere pe teren propriu în meciurile de clasament jucate în 2024 (nu este inclus barajul cu Universitatea Cluj), interval în care au înregistrat acasă nouă succese şi şase rezultate de egalitate.

Aproape 6.900 spectatori / meci este media consemnată în dreptul Oţelului după cinci jocuri disputate în campionatul curent din postura de gazdă.

2 septembrie 2024, Unirea – Gloria Buzău 2-1: a fost ultima victorie reuşită de ialomiţeni în campionat. Au urmat o remiză, 2-2 cu Universitatea Cluj, şi patru înfrângeri.

Partida va fi arbitrată de Iulian Călin (Ștefănești- Argeș).

PROGRAMUL și REZULTATELE ETAPEI a 14-a/ 25-28 octombrie:

Vineri, 25 octombrie

CFR 1907 Cluj – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 3-3 (0-1)/ Au marcat :Kamara (52). Postolachi (86, 90+3) – M. Coman (37), Ciobotariu (55), Fl. Ștefan (84)

Sâmbătă, 26 octombrie

UTA Arad – Gloria Buzău 1-0 (1-0)/ A marcat: Diego Scheda (30 – autogol)

Petrolul Ploiești – Politehnica Iași 3-1 (1-1)/ Au marcat: Grozav (25), Tudorie (53), M. Bratu (89) – Bordeianu (20)

FC Hermannstadt – Dinamo București 0-2 (0-1)/ Au marcat: Selmani (32 – penalty), Boateng (88)

Duminică, 27 octombrie

Ora 16.00 Oțelul Galați – Unirea Slobozia

Ora 21.00 FCSB – FC Rapid 1923

Luni, 28 octombrie

Ora 18.00 FC Botoșani – Universitatea Cluj

Ora 21.00 Farul Constanța – Universitatea Craiova

CLASAMENT – ETAPA a 14-a:

1. AS FC Universitatea Cluj 13 7 5 1 20-8 12 26
2. ACS Petrolul 52 14 5 7 2 16-12 4 22
3. Universitatea Craiova 13 5 6 2 20-11 9 21
4. SC Dinamo 1948 SA 14 5 6 3 23-17 6 21
5. FC CFR 1907 Cluj SA 13 5 5 3 24-18 6 20
6. ACS Suporter Club Oţelul Galaţi 12 4 7 1 11-7 4 19
7. SC Fotbal Club FCSB SA 12 5 4 3 17-15 2 19
8. ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 14 5 3 6 19-18 1 18
9. AFC UTA Arad 14 4 6 4 14-14 0 18
10. ACSM Politehnica Iaşi 14 5 2 7 14-20 -6 17
11. Fotbal Club Rapid 1923 SA 13 3 7 3 17-15 2 16
12. Gloria Buzău 14 3 4 7 16-24 -8 13
13. Farul Constanţa 13 3 4 6 12-20 -8 13
14. AFC Hermannstadt 14 3 4 7 16-25 -9 13
15. AFC Botoşani 12 3 3 6 12-19 -7 12
16. AFC Unirea 04 Slobozia 13 3 3 7 11-19 -8 12

Runda a 14-a  programează unul dintre cele mai importante derby-uri din fotbalul românesc, duelul dintre FCSB şi Rapid, nimeni altele decât singurele echipe care, de-a lungul timpului, s-au confruntat în cinci competiţii majore diferite: SuperLiga, Cupa României, Supercupa, Cupa Ligii şi cupele europene.

Trei victorii, două remize şi două înfrângeri este palmaresul înregistrat de roş-albaştri pe teren propriu în campionatul curent. De partea cealaltă, rapidiştii au câştigat două dintre cele şapte deplasări din ediţia în curs, iar de alte trei ori au terminat la egalitate.

FCSB a câștigat, etapa trecută,  „Eternul derby”, 2-0 cu Dinamo, însă și Rapid vine după 5-0 cu Farul.

6 noiembrie 2022, FCSB – Rapid 3-1: a fost ultimul succes bifat de gazdele din această rundă în duelurile cu feroviarii bucureşteni.

27 mai 2023, FCSB – Rapid 1-5: cea mai clară victorie bifată în derby de către giuleşteni din postura de vizitatori.

Cea mai recentă dispută directă din SuperLigă: 19 mai 2024, Rapid – FCSB 2-0, goluri înscrise de Funsho Bamgboye şi Claudiu Petrila.

Antrenorul Marius Şumudică a mai întâlnit-o pe FCSB în toate competiţiile de 16 ori, palmaresul acestuia cuprinzând şase victorii (cinci cu Astra, una cu SC Vaslui), o remiză şi nouă înfrângeri.

Partida va fi arbitrată de Istvan Kovacs.

Advertisement

Ultimele Stiri

Cele mai citite

More in Fotbal Intern