Pe Arcul de Triumf, de la ora 20.00, Dinamo o va întâlni pe Politehnica Iași, în cea de-a doua partidă din cadrul rundei a 20-a a SuperLigii.
Înaintea confruntării directe, Dinamo este pe locul 3 în SuperLigă, cu 32 de puncte, în timp ce Poli Iași se află pe poziția a 11-a a ierarhiei, cu 22 de puncte.
„Câinii roșii” se află la un punct în spatele „U” Cluj și FCSB, ambele cu 33 de puncte, și la unul în fața CFR Cluj, aflată pe locul 4, cu 31 de puncte.
Echipa pregătită de croatul Zeljko Kopic nu a mai pierdut în SuperLiga de șase meciuri, de la acel 0-2 cu FCSB, interval în care a înregistrat patru victorii, cu Hermannstadt, UTA, Petrolul și Buzău, și două egaluri, cu CFR și Sepsi.
Totuși, suflarea dinamovistă nu este liniștită!
Zeljko Kopic amână semnarea prelungirii contractului, iar joi, 12 decembrie, în cadrul conferinței de presă premergătoare meciului, a oferit o declarație care-l pune în mare dificultate pe Andrei Nicolescu, administratorul special al clubului.
„Știți că nu îmi place să vorbesc despre informațiile care apar în spațiul public, dar acesta este un subiect important.
Nu am comunicat absolut deloc cu niciun alt club. Mă focusez doar pe Dinamo. Nu ar fi deloc profesionist și nici frumos din punct de vedere moral să discut cu altă echipă în acest moment.
Zeljko Kopic/ Foto LPF
Nu este vorba doar despre decizia mea. Ambele părți trebuie să fie mulțumite. Sunt fericit aici, dar în astfel de situații, ambele părți trebuie să fie”, a spus Kopic.
Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 25 de ori, de 10 ori au câştigat bucureştenii, de şapte ori s-au impus ieşenii, iar alte opt partide s-au terminat la egalitate.
Moldovenii sunt fără victorie în cele 12 deplasări pe terenul dinamoviştilor, în dreptul grupării ieşene fiind consemnate din postura de echipă oaspete doar patru remize.
Cea mai recentă dispută directă din SuperLiga României: 12 august 2024, Poli Iaşi – Dinamo 2-2 (M. Bordeianu, N. Samayoa / A. Selmani, T. Todoroski – autogol).
La nivelul băncilor tehnice, Zeljko Kopic şi Emil Săndoi se vor duela pentru întâia oară pe prima scenă.
Partida va fi arbitrată de Horațiu Feșnic, ajutat la cele două tușe de Valentin Avram și Alexandru Cerei. În cabina VAR se vor afla Sorin Costreie și Andrei Antonie.
Programul următoarelor două etape din SuperLiga României:
ETAPA a 20-a
Vineri, 13 decembrie
Ora 17.00 FC BOTOȘANI vs FC HERMANNSTADT
Ora 20.00 DINAMO București vs POLITEHNICA Iași
Sâmbătă, 14 decembrie
Ora 14.30 OȚELUL Galați vs UTA
Ora 17.00 UNIVERSITATEA Craiova vs SEPSI Sf. Gheorghe