Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece.
Iată cum arată echipa ideală a etapei a doua:
PORTAR
Iustin Popescu (Oţelul Galați) – A închis perfect poarta, astfel că gălăţenii au rămas neînvinşi în primele două runde.
FUNDAŞI
Todor Todoroski (Poli Iaşi) – Foarte bun în ambele faze de joc. Şi-a trecut în cont o pasă decisivă.
Denis Ciobotariu (Sepsi OSK Sf. Gheorghe) – Solid în defensivă şi periculos la fazele fixe din careul advers, la una dintre ele reuşind să şi marcheze.
Gjoko Zajkov (Universitatea Craiova) – A deschis scorul în unul dintre cele mai frumoase meciuri ale etapei. A fost prima reuşită în SuperLigă.
Florin Ştefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe) – A central la primul gol înscris de covăsneni, aceasta fiind a 10-a pasă decisivă din carieră în principala competiţie internă.
MIJLOCAŞI
Andrei Dorobanțu (Unirea Slobozia) – Introdus în repriza secundă, a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri din acest start de sezon.
Dan Nistor (Universitatea Cluj) – A pasat decisiv la prima reuşită, apoi a marcat pentru a doua etapă la rând. Rămâne un profesionist desăvârşit!
Panagiotis Tachtsidis (CFR 1907 Cluj) – A făcut un meci fără greşeală la centrul terenului, de unde a dirijat jocul ardelenilor în derby-ul feroviar din Giuleşti.
ATACANŢI
Astrit Selmani (Dinamo) – A fost cel mai bun joc în tricoul roş-albilor. A marcat un gol şi a contribuit decisiv la celelalte două reuşite ale bucureştenilor.
Vladislav Blănuţă (Universitatea Cluj) – A marcat primele goluri pentru ,,Şepcile roşii”. A ajuns la 11 goluri în 43 de partide disputate în SuperLigă.
Alexandru Mitriţă (Universitate Craiova) – O nouă evoluţie entuziasmantă! A marcat un gol şi a oferit pasă decisivă.
ANTRENORUL ETAPEI
Željko Kopic (Dinamo – FOTO) – A pregătit excelent derby-ul cu Petrolul, meci în care dinamoviştii s-au impus clar, stabilind scorul etapei.