FCSB, campioana en-titre, nu reușește să învingă Universitatea Cluj de la revenirea acesteia în SuperLigă. Patru rezultate de egalitate (n.red. inclusiv cea din această seară) și o victorie în dreptul „U” Cluj, scor 2-1, pe Cluj Arena, este bilanțul ultimelor cinci întâlniri directe.
După o primă repriză fadă, lipsită de ritm și agresivitate, FCSB a abordat actul secund fără Daniel Popa, autorul unei mari ratări în minutul 11, și Lixandru. De partea cealaltă, Ioan Ovidiu Sabău a preferat să nu schimbe.
În minutul 48, Miculescu a trimis mingea în poarta clujenilor, dar golul a fost anulat pentru offsaid. Apoi, în minutul 50, under-ul Musi a prins un stâng de excepție, de la aproximativ 18 metri, mingea oprindu-se în poarta lui Gertmonas.
Introdus la pauză, Edjouma a avut o intrare necontrolată asupra lui Bettaieb și „U” Cluj a revenit în joc, Dan Nistor transformând penalty-ul dictat de Adrian Cojocaru la sesizarea VAR.
Finalul a fost presărat de o serie de greșeli individuale și colective. Mai întâi, Masoero l-a scăpat din marcaj pe Miculescu, însă mingea nu a prins spațiul porții clujene, iar Târnovanu a reținut pe linia porții șutul lui Ovidiu Bic, din interiorul careului de 16 metri.
FCSB vs „U” Cluj 1-1 (0-0)
Au marcat: Musi (50) – D. Nistor (57 – penalty)
MOMENTE IMPORTANTE:
Minutul 90+3 – Oancea își bate joc de un contraatac și apoi primește cartonașul galben.
Minutul 90 – Repriza a doua a fost prelungită cu 5 minute
Minutul 90 – Târnovanu reține pe linia porții mingea șutată de Bic. Ocazie mare a echipei clujene.
Minutul 88 – Gertmonas deviază în corner centrarea expediată de Olaru.
Minutul 84 – Ocazie imensă irosită de Miculescu, care a trimis cu capul pe lângă poarta Universității Cluj.
Minutul 82 – Ioan Ovidiu Sabău face ultima schimbare. Ovidiu Popescu i-a lăsat locul lui Dorinel Oancea.
Minutul 80 – FCSB execută un corner de pe flancul drept.
Minutul 70 – Patru schimbări în formația clujeană și ultima în tabăra FCSB.
Minutul 63 – Alte două schimbări la FCSB. Vezi caseta tehnică.
Minutul 57 – GOOOLL „U” CLUJ – Dan Nistor transformă lovitura de la 11 metri!
Minutul 55 – Penalty pentru Universitatea Cluj, după un fault comis de Edjouma asupra lui Bettaieb.
Minutul 50 – GOOOLL FCSB – Musi înscrie printr-un șut de excepție, cu stângul, de la aproximativ 18 metri.
Minutul 48 – David Miculescu înscrie, dar atacantul FCSB se afla în poziție de offsaid.
Minutul 46 – Modificări la Steaua. Au ieșit Daniel Popa și Lixandru.
foto – captură video – FCSB vs „U” Cluj – Digi Sport
Minutul 45+3 – Final de primă repriză.
Minutul 45 – Prima repriză a fost prelungită cu 3 minute și FCSB execută un corner.
Minutul 39 – Daniel Popa se intercalează între Cristea și Chipciu, însă mingea trimisă cu capul trece pe lângă poarta fostei sale echipe, în urma centrării lui Darius Olaru.
Minutul 31 – Gazdele execută un corner de pe flancul stâng și apoi de pe cealalată parte a terenului.
Minutul 27 – Nocturna din Ghencea are probleme. Scade intensitatea luminii în timpul jocului!
Minutul 26 – Olaru îl mai încearcă o dată pe portarul clujenilor.
Minutul 22 – Gertmonas respinge în lateral șutul lui Darius Olaru.
Minutul 14 – FCSB beneficiază de primul corner din acest meci. Radunovic reia imprecis de lângă Rață.
Minutul 12 – Bic șutează din interiorul careului, însă mingea este blocată.
Minutul 11 – Chipciu greșește în marginea careului și migea ajunge la Daniel Popa, dar șutul este blocat de Masoero.
Minutul 5 – Târnovanu reușește să rețină mingea din fața lui Silaghi.
foto – captură video – FCSB vs U Cluj – Digi Sport