Ultimul meci al etapei a 10-a se dispută în Giulești, de la ora 21.00, între două așa-zise cluburi considerate feroviare.
Palmaresul bucureștenilor pe teren propriu în acest sezon nu este strălucitor: două victorii (3-1 cu Farul, 4-0 cu Dinamo), două remize şi o înfrângere (0-2 cu Petrolul).
În schimb, CFR a obținut trei victorii în deplasare, singurul insucces fiind 0-1 cu FCSB.
Potrivit LPF.ro, Rapid şi CFR s-au mai întâlnit de 42 de ori în principala competiţie internă, de 19 ori s-au impus bucureştenii, de 14 ori au câştigat ardelenii, iar alte 9 partide s-au terminat la egalitate.
Rapidul a administrat clujenilor cea mai severă înfrângere în campionat. Se întâmpla în martie 1949, CFR Bucureşti – CFR Cluj 12-2, titlul cronicii din „Sportul popular” fiind unul sugestiv: „ N’AU MAI AJUNS CIFRELE LA TABELĂ…”. Totodată, acest rezultat a însemnat şi cea mai clară victorie din istoria bucureştenilor pe prima scenă. Patru din cele 12 reuşite au purtat semnătura lui Bazil Marian, iar alte trei au fost izbutite de Zavoda I. La finele stagiunii 1948-1949, Rapid termina pe poziția secundă, în timp ce CFR lua drumul ligii a doua, de unde avea să revină în 1969.
Andrea Mandorlini (antrenor CFR Cluj) a fost eliminat în partida cu Petrolul Ploiești și nu va putea să-și conducă echipa de pe margine. Comisia de Disciplină l-a supendat pentru două etape.


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 3 ore agoLiga 2 – Etapa a 5-a play-off/ CFC Argeș vs. FK Csikszereda 3-0>> Rezumat Video>> SuperLiga este tot mai aproape de Pitești!/ Liderul făcut K.O. de CFC Argeș!
La Mioveni, în ultima partidă a rundei a 5-a din play-off-ul Ligii 2, CFC...
-
Baschet
/ 5 ore agoNews Baschet – LNBM – Runda 28// Campioana pierde suprinzător în fața Timișoarei, la Cluj-Napoca!/ Craiova se simte nedorită în play-off!
Liga Națională de Baschet Masculin a programat vineri, 18 aprilie, șase partide din runda...
-
Fotbal Intern
/ 15 ore agoRednic, după egalul cu Sepsi: „Jucătorii nu s-au ridicat la înălțimea suporterilor!”
Pe arena „Francisc Neuman” din Arad, UTA și Sepsi au remizat, scor 1-1, în...
-
Fotbal Intern
/ 17 ore agoSuperLiga// UTA vs. Sepsi 1-1/ Rezumat Video/ Sărbătoare ratată la Arad>> Egal aplaudat la Constanța și Iași!
Fotbaliștii lui Mircea Rednic au ratat ocazia de a-și face fericiți suporterii, la 80...
By Silviu Coman
Cele mai citite


