Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece.
Iată cum arată echipa ideală a etapei a treia:
PORTAR
Lukáš Zima (Petrolul Ploiești) – Unul dintre cei mai buni portari din SuperLigă. A dovedit-o şi în ultima rundă, când a fost imposibil de invins.
FUNDAŞI
Ştefan Vlădoiu (Universitatea Craiova) – O evoluţie consistentă în banda dreaptă, unde a făcut faţă cu brio atacurilor adverse.
Rijad Sadiku (FC Botoşani) – S-a achitat excelent de sarcinile trasate de antrenor. S-a completat bine cu colegii din centrul apărării, Miron şi Şeroni.
Dmytro Pospielov (Unirea Slobozia) – Pe lângă jocul sigur din defensivă, a marcat golul care le-a asigurat ialomiţenilor un punct.
Florin Ștefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe) – Marchează şi punctează ofensiv a doua rundă la rând, asta după ce a oferit o pasă decisivă în etapa precedentă.
MIJLOCAŞI
Sergiu Hanca (Petrolul Ploiești) – A contribuit decisiv la golul care le-a adus ploieştenilor victoria în derby-ul cu Rapid.
Takuto Oshima (Universitatea Craiova) – A impresionat la debutul său pe prima scenă prin atitudinea cu care a tratat fiecare fază de joc.
Juri Cisotti (Oţelul Galați) – Căpitanul gălăţenilor a făcut un meci perfect în faţa campioanei. A înscris pentru a 10-a oară în 39 de partide jucate în SuperLigă.
Ştefan Bodişteanu (FC Botoşani) – A marcat golul care le-a adus botoşănenilor întâiul succes din acest sezon. Este un jucător care merită urmărit cu atenţie.
ATACANŢI
Ricardo Matos (FC Gloria Buzău) – A izbutit o dublă, prima dintre reuşite fiind printre cele mai frumoase din acest sezon.
Elvir Koljic (Universitatea Craiova) – „Dragonul” a deschis drumul oltenilor spre o victorie cu greutate. A fost a 38-a reuşită a sa în Superligă.
ANTRENORUL ETAPEI
Dorinel Munteanu (Oţelul Galați) – Conduşi excelent de pe bancă, gălăţenii le-au produs roş-albaştrilor prima înfrângere pe noua arenă „Steaua”.