Meci fabulos în această seară pe „Ion Oblemenco”, între CSU Craiova și Rapid București, câștigat de olteni cu 2-1, după ce aceștia au reușit o remontada de poveste, în inferioritate numerică.
Giuleștenii au deschis scorul în debutul reprizei a doua, prin Funsho, și după șase minute se trezesc în superioritate numerică, Houri fiind eliminat pentru al doilea cartonaș galben.
Bergodi nu a văzut modificarea lui Ivaylo Petev, Anzor în locul defensivului Mateiu, și a decis să-l retragă pe Papeau, posibil de frica unui al doilea cartonaș galben, pe care temperamentalul mijlocaș francez l-ar fi putut încasa.
În minutul 59, Mitriță și Baiaram și-au readus echipa în afacere, printr-o pasă de geniu și o finalizare elegantă.
foto// facebook – UCVOficial
Pusă sub presiune și lipsită de Săpunaru, accidentat, linia mediană a Rapidului a început să se lipească de fundași, permițându-le lui Mitriță, Andrei Ivan și Baiaram să pătrundă tot mai des în interiorul careului. În minutul 68, Andrei Ivan a fost faultat din spate de Hromada și Istvan Kovacs a dictat penalty.
Mitriță a marcat, CSU Craiova a bifat a doua victorie în play-off, iar Rapidul a doua înfrângere.
Statistica partidei//Posesia: 40% – 60%; Șuturi pe poartă: 4-4; Șuturi pe lângă poartă: 1-8; Cornere: 2-8; Cartonașe galbene: 7-2; Eliminat: Houri ( 51 – cumul de două cartonașe galbene)
Au marcat: Baiaram (59), Mitriță (66) – Funsho (48)