Oțelul Galați s-a impus la Craiova, în fața FCU 1948, scor 2-1, și a urcat provizoriu pe locul 3 în clasamentul play-out. Mâine, se dispută Dinamo vs Petrolul, ultima partidă din cadrul rundei a doua.
Prima repriză, deși s-a încheiat la egalitate, a fost dominată cu autoritate de fotbaliștii gălățeni.
Trei cornere în primele patru minute de joc, două ocazii pînă la golul lui Cisotti și un penalty executat cu ochii în ghete de același Cisotti, însă parat de R. Popa, susțin concluzia.
Craiova lui Napoli (foto) a egalat întâmplător, prin șiretul Bauza, scăpat de sub observație de fundașii centrali Cisse și Ghiocel.
Cei doi aveau să-și ia revanșa față de colegi și Dorinel Munteanu, în debutul părții secunde. Ghiocel a trimis cu capul mingea centrată din corner și Cisse a marcat cu călcâiul, din 4 metri.
Ultima descălecare a italianului Nicolo Napoli în mijlocul familiei Mititelu, a zecea (!), nu mai are farmec. Drumul spre infern pare iminent!
foto// Nicolo Napoli – fcucraiova
Statistica partidei// Posesia: 58%-42%; Șuturi pe poartă: 4-8; Șuturi pe lângă poartă: 1-5; Cornere: 6-8; Cartonașe galbene: 4-6
Au marcat: Bauza (39) – Cisotti (17), Cisse (51)
MVP – R. Popa – 7
ECHIPELE de START:
FCU CRAIOVA: R. Popa 7 – Negru 6, Compagnucci 4, Lacroix 4, Padula 4 (57, Mascarenhas) – Achim 4,5 (62, V.Pop), Dr. Albu 4,5 (57, Bahassa 4) – Dragu 4 (57, Sidibe), Bauza 5, Van Durmen 4 – Chițu 4 (78, Blănuță)
Rezerve: Gurău, Lekiatas, Kvakic, Marcarenhas, Blidar, Pop, Baeten, Sidibe, Bahassa, Ibrahim, Blănuță
Antrenor: Nicolo Napoli
Oțelul: Pap 6,5 – Adăscăliței 6 (77, M. Silva), Cisse 6, Ghiocel 6 (56, Jardan 6), Zhelev 6 – Lameira 6,5, Zivulic 6, Teles 6 – Maciel 6,5 (77, Malle), Cisotti 6, Bodișteanu 5,5 (68, R. Tănasă)
Rezerve: Stoian, G. Cîrjan, Rusevic, Jardan, I. Neagu, Tănasă, Malle, Farcaș, Panait, S. Rus, Gaitan, Gomes Silva
Antrenor: Dorinel Munteanu
SUPERLIGA – PLAY-off/ PLAY-out – Etapa a 2-a:
Vineri, 29 martie
Play-out// FC Voluntari – FC Hermannstadt 1-0 (0-0)
Play-off// Sepsi OSK Sf. Gheorghe – CFR 1907 Cluj 1-1 (1-1)
Sâmbătă, 30 martie
Play-out// FC Botoșani – Politehnica Iași 2-1 (0-1)
Play-out// Universitatea Cluj – UTA Arad 0-0
Play-off// Universitatea Craiova – FC Rapid 1923 2-1 (0-0)
Duminică, 31 martie
Play-out// FC U Craiova 1948 – Oțelul Galați 1-2 (1-1)
Play-off// Ora 21.00 Farul Constanța – FCSB
Luni, 1 aprilie
Play-out// Ora 20.30 Dinamo București – Petrolul Ploiești
CLASAMENT PLAY-OUT
7. „U” Cluj 2 1 1 0 3-0 25 puncte
8. UTA 2 1 1 0 4-3 24 puncte
9. FC HERMANNSTADT 2 1 0 1 3-1 23 puncte
10. OȚELUL 2 2 0 0 3-1 23 puncte
11. PETROLUL 1 1 0 0 1-0 21 puncte
12. FC VOLUNTARI 2 1 0 1 4-4 17 puncte
13. POLI IAȘI 2 0 0 2 1-3 17 puncte
14. FCU CRAIOVA 1 0 0 2 1-3 16 puncte
15. DINAMO 1 0 0 1 0-3 15 puncte
16. FC BOTOȘANI 2 1 0 1 2-4 14 puncte
REZUMAT VIDEO:


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 42 de minute agoRednic, după egalul cu Sepsi: „Jucătorii nu s-au ridicat la înălțimea suporterilor!”
Pe arena „Francisc Neuman” din Arad, UTA și Sepsi au remizat, scor 1-1, în...
-
Fotbal Intern
/ 2 ore agoSuperLiga// UTA vs. Sepsi 1-1/ Rezumat Video/ Sărbătoare ratată la Arad>> Egal aplaudat la Constanța și Iași!
Fotbaliștii lui Mircea Rednic au ratat ocazia de a-și face fericiți suporterii, la 80...
By Silviu Coman -
Fotbal Intern
/ 6 ore agoSuperLiga// Oțelul vs Unirea Slobozia 2-0>> Rezumat Video>> Oțelul – 4 din 4 fără gol primit!
În prima partidă a rundei a 5-a din play-out-ul SuperLigii, Oțelul Galați a învins-o...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 11 ore agoLiga 3 – Rezultatele meciurilor rundei a 5-a din play off-out, ediția 2024-2025/ Victorie la scor de basm obținută de Petrolul 2 contra ACS FC Dinamo!/ Pustai mai tare ca Pelici!
Liga 3 programează vineri, 18 aprilie, meciurile etapei a 5-a din play-off și play-out,...
Cele mai citite
