Înaintea partidei din prima etapă a play-out-ului SuperLigii, Hermannstadt se află pe locul patru în clasament, cu 20 de puncte, în timp ce Dinamo ocupă poziția a opta, la cinci „lungimi” distanță.
Marius Măldărășanu, tehnicianul formației sibiene, a declarat înaintea partidei că adversarul de duminică (n.red. Dinamo) este cel mai în formă din această a doua parte a sezonului, iar echipa sa trebuie să aibă răbdare pe durata celor 90 de minute.
”Avem aceste 9 meciuri în care trebuie să dăm totul și pentru ei pentru că ne susține și ne-au arătat asta, că ne susțin necondiționat. Meciul cu Dinamo nu îl consider o revanșă.
Ce s-a întâmplat atunci, jucătorii nu au avut nicio vină. Pur și simplu este primul meci din play-out, un meci foarte important. E important să începem primele 3, 4 meciuri din play-out bine, atunci se poate decide totul.
Dar luând așa strict echipa Dinamo este poate cea mai în formă echipă din această a doua parte a sezonului datorită numărului de puncte, o echipă care joacă până la rezultat din cauza poziției în clasament, vorbesc încă de la începutul acestei perioade a doua.
Cum vor aborda ei meciul probabil la fel ca în prima repriză din retur. Trebuie să avem răbdare, pentru că se apără supra aglomerat sunt foarte rapizi pe tranziție pozitivă, așa am luat și golul trebuie să învățăm din greșeli.
În rest, trebuie să avem răbdare împotriva unei echipe care dacă se va apăra supraaglomerat cu atât ne va crea probleme și ne va fi mult mai greu. Dar jucăm acasă așteptăm să câștigăm acest meci”, a declarat Marius Măldărășanu, la conferința de presă.
Dinamo s-a deplasat la Sibiu fără Dennis Politic, în continuare accidentat. Croatul de pe banca tehnică a lui Dinamo, Zelko Kopic, a declarat la conferința de presă că are probleme în alcătuirea primului 11, cauzele fiind de ordin medical.
”Este primul meci al acestei părți a sezonului. Referitor la echipă, am avut ceva probleme în timpul săptămânii, vrem să găsim cele mai bune soluții pentru primul unsprezece şi banca de rezerve.
Concentrarea şi motivația sunt la cote ridicate. Sper să fim la înălțime cu Hermannstadt, ştim că ne aşteaptă un meci foarte greu. În fața propriilor fani am câştigat cu 1-0, a fost greu, am avut perioade grele atunci, dar ştim cum joacă Hermannstadt şi vom fi pregătiți.
Jucătorii sunt pregătiți şi cred că va fi un meci bun de ambele părți. Toate meciurile sunt importante acum, nu e meci mai important decât altul. Trebuie să dăm maximum.
Ne gândim la fiecare meci în parte, distanța dintre echipe nu e mare, sunt aproape unele de altele, vom vedea după 3-4-5 meciuri cum vom sta în clasament.
Am avut ceva probleme cu starea de sănătate a unor jucători, răceli, unii au avut febră, poate un virus. O să vedem ce jucători vor fi pregătiți până duminică”, a spus Zeljko Kopic.
CLASAMENT PLAY-OUT:
7. U Cluj 24 puncte – 1 meci disputat
8. UTA 20 puncte
9. FC HERMANNSTADT 20 puncte
10. PETROLUL 18
11. OȚELUL 20 puncte – 1 meci disputat
12. POLI IAȘI 17 puncte – 1 meci disputat
13. FC U CRAIOVA 16 puncte
14. DINAMO 15 puncte
15. FC VOLUNTARI 14 puncte
16. FC BOTOȘANI 11 puncte – 1 meci disputat
Partida va începe la ora 18.15 și va fi arbitrată de Ovidiu Hațegan (Arad).
STATISTICI
FC Hermannstadt şi Dinamo s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 11 ori, de două ori au câştigat ardelenii, de şase ori s-au impus oaspeţii din această rundă, iar alte trei partide s-au terminat la egalitate.
Primul meci a avut loc pe 25 august 2018, Dinamo – FC Hermannstadt 2-1.
O singură partidă s-a încheiat fără gol marcat, pe 15 mai 2019, cu FC Hermannstadt în postura de gazdă.
Cele mai multe goluri s-au marcat pe 7 decembrie 2019, FC Hermannstadt – Dinamo 4-2.
Cea mai mare diferenţă de scor: 21 octombrie 2023, FC Hermannstadt – Dinamo 4-0.
Cea mai recentă dispută directă din Superligă: 27 februarie 2024, Dinamo – FC Hermannstadt 1-0, gol marcat de Goncalo Gregorio.
FCSB primește vizita lui Sepsi, care a intrat în play-off pe ultimul loc. Partida va începe la ora 21.00.
Elias Charalambous (43 de ani), antrenorul celor de la FCSB, a afirmat la conferința de presă că elevii săi au posibilitatea și datoria morală la partida cu Sepsi de a face uitată umilința cu rapid, 0-4, din cadrul ultimei etape a sezonului regular.
”Primul meci din play-off, jucăm cu Sepsi mâine. Trebuie să arătăm o reacție. Sunt sigur că jucătorii vor reacționa pentru a lua cele trei puncte. Avem nevoie de sprijinul fanilor mai mult decât oricând, pe parcursul celor 90 de minute.
Cel mai bun mod de a începe play-off-ul este cu o victorie. Cred că jucătorii mei vor arăta o reacție pentru a lua cele trei puncte.
E fotbal și niciodată nu știi care va fi rezultatul. Nu plângem. Suferim după înfrângere (n.r. după 0-4 cu Rapid), dar e normal să câștigi sau să pierzi meciuri.
După o înfrângere e o bună oportunitate să ne trezim. Nu plângem după o înfrângere”, a spus Elias Charalambous, la conferința de presă.
Victor Angelescu, acționarul minoritar de la Rapid, a încins spiritele înaintea partidei. Acesta a declarat că Marius Ștefănescu, cel mai bun jucător al covăsnenilor, a luat intenționat un cartonaș galben la meciul precedent, cu Petrolul, pentru a nu juca împotriva FCSB-ului.
Partida va fi arbitrată de Horațiu Feșnic (Cluj-Napoca).
CLASAMENT PLAY-OFF – Runda 1-a
- FCSB 32 puncte
- CSU CRAIOVA 28 puncte 1- 1 joc
- RAPID 28 puncte – 1 joc
- CFR 27 puncte – 1 joc
- FARUL 25 puncte – 1 joc
- SEPSI 21 puncte
STATISTICI
FCSB şi Sepsi OSK s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 20 de ori, de 12 ori s-au impus roş-albaştrii, de două ori au câştigat covăsnenii, iar alte şase partide s-au terminat la egalitate.
Primul meci a avut loc pe 1 octombrie 2017, Sepsi OSK – FCSB 0-4, goluri înscrise de Fl. Tănase (penalty), Gnohere (penalty), Ghinga – autogol şi D. Benzar.
Întâiul succes din contul oaspeţilor din această rundă s-a înregistrat pe 5 decembrie 2018, Sepsi OSK – FCSB 4-2 (antrenori Eugen Neagoe / Nicolae Dică).
Ultima victorie reuşită de gruparea din Sf. Gheorghe a fost şi singura bifată în deplasare: 25 aprilie 2021, FCSB – Sepsi OSK 1-2.
Cea mai recentă dispută directă din campionat: 11 februarie 2024, FCSB – Sepsi OSK 1-0, marcator Al. Băluţă.
Cele două au mai fost adversare şi în finala Cupei României 2019-2020, când roş-albaştrii s-au impus cu 1-0, graţie golului izbutit de Dennis Man.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 10 ore agoOficial – SuperLiga// „U” Cluj – lider și în topul asistențelor înregistrate în acest sezon/ Vezi cum arată clasamentul mediilor de asistență și cine sunt cei mai buni marcatori!
Universitatea Cluj – lider din etapa a 7-a Superligii României – ocupă și prima...
-
Fotbal Intern
/ 11 ore agoNews Liga 2// Ovidiu Burcă a fost prezentat oficial de FC Voluntari!
Ovidiu Burcă este începând de miercuri, 27 nooiembrie, noul antrenor principal al FC Voluntari,...
-
Fotbal Intern
/ 16 ore agoNews Liga 2// Ovidiu Burcă urmează să preia FC Voluntari/ Cinci demiteri la CSM Slatina!/ Etapa a 15-a este deschisă joi de meciul Ceahlăul vs CFC Argeș/ Programul rundei + clasamentul
Cutremur la CSM Slatina! Staff-ul tehnic și administrativ al divizionarei secunde a demisionat. Anunțul...
-
Fotbal Intern
/ 18 ore agoLiga 3 – Programul partidelor din cadrul rundei a 14-a, penultima din acest an/ Vezi clasamentele celor 10 Serii
Vineri și sâmbătă – 29 și 30 noiembrie – sunt programate partidele din cadrul etapei...