Cele 11 cornere obținute nu au ajutat-o pe Universitatea Cluj să se impună în fața UTA-ei, astfel că miniderby-ul play-off-ului s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.
În finalul primei reprize, formația clujeană a trimis mingea în poarta oaspeților, dar reușita tânărului Marco Rus a fost anulată pentru offsaid.
UTA a avut o bună oportunitate de a marca în partea secundă a partidei, prin Omondi, însă șpițul acestuia a fost respins de Gertmonas, portarul litunian al Universității. Apoi, în minutul 62, șutul lui Marco Rus a fost blocat in-extremis de Rodrigues.
Fotbaliștii lui Ioan Ovidiu Sabău au cerut penalty la șutul lui Nistor, din interiorul careului, mingea lovindu-l în mână pe Benga, dar arbitrul Florin Andrei a lăsat jocul să continue, iar VAR-ul nu a intervenit.
foto// lpf.ro
Kucher, înlocuitorul lui Iacob în poarta arădeană, a respins salvator mingea șutată de Roger, în minutul 85, pentru ca, în prelungirile partidei, Masoero să fie eliminat pentru un fault asupra lui Omondi, scăpat singur spre poarta clujeană.
MVP – Kucher – 7
ECHIPELE de START:
„U” CLUJ: Gertmonas 6,5 – Oancea 5 (73, Anselmo), Masoero 3, Thalisson 6 – Bic 4,5 (73, Doukoure), Simion 5 (90+2, Mitrea)- Roguljic 5 (62, D. Popa 4,5), Nistor 5, Chipciu 4,5 – M. Rus 5,5 (73, Silaghi)
Rezerve: Gorcea, Chinteș. Pițian, Mitrea, Techeres, Doukoure, Fossati, Silaghi, V. Gheorghe, D. Popa, Anselmo
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
UTA: Kucher 7 – Căpușă 5,5, Stolnik 6, Benga 5,5, Costa 5,5 – Fabry 4,5 (63, Freitas 4,5), C. Mihai, Joao Pedro 4,5 (90+1, A Lopez)- R. Pop 4,5 (46, Ezekiel 4,5), Tudorie 4 (23, V. Morar 4,5), Omondi 5
Rezerve: Bocean, Conte, De Freitas, A. David, Iurasciuc, Vulturar, Morar, Ezekiel, Ariel Lopez
Antrenor: Mircea Rednic
Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureş – Mureş). Asistenți: Adrian Popescu (Craiova – Dolj), Alexandru Vodă (Alba Iulia – Alba)
Arbitru VAR: Iulian Călin (Ştefăneşti – Argeş)
Arbitru AVAR: Valentin Dumitru (Gherghiţa – Prahova)
SUPERLIGA – PLAY-off/ PLAY-out – Etapa a 2-a:
Vineri, 29 martie
Play-out// FC Voluntari – FC Hermannstadt 1-0 (0-0)
Play-off// Sepsi OSK Sf. Gheorghe – CFR 1907 Cluj 1-1 (1-1)
Sâmbătă, 30 martie
Play-out// Ora 15.45 FC Botoșani – Politehnica Iași 2-1 (0-1)
Play-out// Ora 18.00 Universitatea Cluj – UTA Arad 0-0
Play-off// Ora 21.00 Universitatea Craiova – FC Rapid 1923
Duminică, 31 martie
Play-out// Ora 14.00 FC U Craiova 1948 – Oțelul Galați
Play-off// Ora 21.00 Farul Constanța – FCSB
Luni, 1 aprilie
Play-out// Ora 20.30 Dinamo București – Petrolul Ploiești
CLASAMENT PLAY-OUT
7. U Cluj 2 1 1 0 3-0 25 puncte
8. UTA 2 1 1 0 4-3 24 puncte
9. FC HERMANNSTADT 2 1 0 1 3-1 23 puncte
10. PETROLUL 1 1 0 0 1-0 21 puncte
11. OȚELUL 1 1 0 0 1-0 20 puncte
12. FC VOLUNTARI 2 1 0 1 4-4 17 puncte
13. POLI IAȘI 2 0 0 2 1-3 17 puncte
14. FC U CRAIOVA 1 0 0 1 0-1 16 puncte
15. DINAMO 1 0 0 1 0-3 15 puncte
16. FC BOTOȘANI 2 1 0 1 2-4 14 puncte
CLASAMENT PLAY-OFF
- FCSB 1 1 0 0 2-1 35 puncte
- CSU Craiova 1 1 0 0 2-1 28 puncte
- RAPID 1 0 0 1 1-2 28 puncte
- CFR 2 0 1 1 2-3 28 puncte
- FARUL 1 1 0 0 2-1 25 puncte
- SEPSI 2 0 1 1 2-3 23 puncte
REZUMAT VIDEO:


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ o oră agoLPF – SuperLiga – Echipa etapei a 3-a play off-out/ Dan Petrescu, desemnat tehnicianul rundei!
Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece. Iată...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 3 ore agoÎn termeni civilizați, Ioan Ovidiu Sabău i-a dat replica lui Adrian Mititelu!
După partida FCSB vs. U Cluj, scor 1-0, din runda a 3-a a play-off-ului...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 4 ore agoSuperLiga – Vedetele etapei a 3-a play off-out/ Rezultatele rundei 3 + Clasamentele + Calendarul etapei a 4-a!
Deţinătorii drepturilor tv şi Liga Profesionistă de Fotbal desemnează la finalul fiecărui meci cel...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 6 ore agoMirel Rădoi, după 0-2 cu CFR Cluj: „În Oltenia nu abandonăm, chiar dacă ne înjurăm şi ne batem între noi, nu abandonăm lupta!”
În ultima partidă a etapei a 3-a din play-off, pe arena din cartierul clujean...
By Ultras24
Cele mai citite
