Fotbal Intern

Superliga// Runda 17-a// Avancronici – Voluntari vs Farul (17.30) și CFR vs UTA (20.30)

Published on

În ultimele cinci runde, campioana Farul Constanța nu a câștigat nicio partidă! Patru rezultate de egalitate și o înfrângere a înregistrat formația patronaă și antrenată de Gheroghe Hagi. Totuși, Farul ocupă locul 7 cu 22 de puncte, obiectul fiind calificarea în play-off-ul competiției.

FC Voluntari a suferit o singură înfrângere în ultimele cinci jocuri, trei le-a terminat la egalitate și a câștigat surprinzător pe Cluj Arena, în fața Universității Cluj, scor 2-1. Etapa trecută, la Botoșani, Voluntari a terminat la egalitate, scor 3-3, și a ratat un ppenalty în minutul 90+7. Ilfovenii ocupă locul 13, la 5 puncte de adversara de astăzi.

Cele două echipe s-au mai întâlnit de 22 de ori în principala competiţie internă, de patru ori s-a impus gruparea din Voluntari, de 12 ori au câştigat constănţenii, iar alte şase partide s-au terminat la egalitate.

Prima dispută a avut loc pe 14 septembrie 2015, Viitorul – FC Voluntari 3-0.

În ediţia precedentă, Farul a luat patru puncte din cele șase puse în joc în sezonul regulat, victorie cu 2-1 pe teren propriu (D. Alibec, I. Larie / P. Matricardi) şi remiză în deplasare, scor 1-1 (A. Nemec / Ricardinho – autogol).

Cea mai recentă dispută din SuperLiga României: 22 iulie 2023, Farul – FC Voluntari 4-1, goluri marcate de I. Larie – triplă (toate din penalty), I. Vînă, respectiv G. Merloi.

34 de jucători a utilizat Farul în primele 16 etape, cei mai mulţi dintre toate competitoarele. De partea cealaltă, FC Voluntari s-a bazat pe 27 de fotbalişti, Ricardinho şi V. Raţă fiind titulari în toate partidele.

Meciul va fi arbitrat de Marcel Bârsan, ora de începere fiind 17.30.

DUELUl VETERANILOR

La Cluj-Napoca, în cartierul Gruia, de la ora 20.30, se întâlnesc cei mai în vârstă antrenori din Superligă, Andrea Mandorlini (63 ani – CFR) vs Mircea Rednic (foto, 61 ani – UTA).

În ultima etapă, UTA a fost surclasată pe teren propriu, meciul s-a jucat la Sibiu, de Oțelul Galați, scor 2-4, iar CFR Cluj a încheiat la egalitate meciul jucat la Iași, cu Politehnica, scor 3-3.

Cele două echipe s-au mai confruntat de 29 de ori în principala competiţie internă, de 13 ori au câştigat clujenii, de 10 ori s-au impus arădenii, iar alte şase partide s-au terminat la eglitate.

Palmares cu CFR gazdă: 14 jocuri – 7 victorii CFR Cluj – 5 remize – două succese UTA.

Primul joc a avut loc pe 24 august 1947, ITA – CFR 1-0, gol înscris de Ladislau Bonyhádi.

Cele mai multe goluri s-au marcat pe 12 iulie 1970, UTA – CFR 6-2. Trei dintre reuşitele arădenilor au purtat semnătura lui Otto Dembrovschi.

Cea mai mare diferenţă de scor: 14 aprilie 2007, CFR Cluj – UTA Arad 5-0.

Ultimul succes în campionat din contul arădenilor datează din 22 noiembrie 2020, CFR Cluj – UTA 0-1.

Cea mai recentă dispută din Superliga României: 21 iulie 2023, UTA Arad – CFR Cluj 1-3, marcatori G. Cooper, respectiv D. Bîrligea, C. Carp (autogol) şi E. Yeboah.

Mircea Rednic vs CFR Cluj în toate competiţiile: 17 jocuri – 5 victorii – 3 remize – 9 înfrângeri.

Tehnicianul arădenilor a antrenat-o pe CFR la începutul sezonului 2013-2014, o scurtă perioadă, patru jocuri în campionat (o victorie, două remize, o înfrângere).

Partida va fi arbitrată de Ionuț Coza (Cernica – Ilfov), iar la VAR a fost desemnat Szabolcs Kovacs (Carei). Anticipăm un meci cu probleme de arbitraj!

 

 

 

 

Popular Posts

Exit mobile version