
FC Buzău și Rapid București au terminat la egalitate, scor 1-1, și echipa patronată de Dan Șucu rămâne fără victorie după cinci etape consumate din actualul sezon de SuperLiga.
Somat de conducerea clubului să schimbe sistemul de joc, prin trecerea la unul cu patru fundași, Neil Lennon s-a conformat și Rapid a început jocul cu FC Buzău într-un 4-4-1-1.
Noua formulă gândită de Dan Șucu și Viorel Moldovan a funcționat bine timp de 35 de minute – Papeau a marcat în minutul 10 – dar a început să dea rateuri spre finalul primei reprize. Petrila a început să alerge în gol, Papeau deloc, iar la Hasani și Burmaz nu au mai ajuns mingile.
În actul secund, Buzăul lui Andrei Prepeliță a jucat curajos și mai pe poartă, deși Lennon i-a trimis în teren pe Rrahmani, Micovschi și El Sawy, toți cu profil ofensiv. O gafă a lui Borza, henț în suprafața de pedeapsă, eveniment petrecut în minutul 74, i-a dat ocazia lui Budescu să înscrie din penalty, desi Siegrist, înlocuitorul lui Aioani, a ghicit colțul.
Rând pe rând, cele două echipe ar fi putut da lovitura, Buzăul la bara lui Dobroslavevici și Rapidul la șutul lui Rrahmani, scos de pe linia porții de Sălceanu, cel mai tânăr căpitan din SuperLiga.
Buzăul a acumulat 5 puncte și se situează provizoriu pe locul 11, în timp ce giuleștenii ocupă locul 12, cu 4 remize și o înfrângere.
Foto ultras 24.ro – FC Buzău vs Rapid – captură video – Digi Sport
FC BUZĂU vs RAPID 1-1 (0-1)
Au marcat: Budescu (77 – penalty) – Papeau (10)
Statistici partidă// Posesie: 50%-50%; Șuturi pe poartă: 3-5; Șuturi pe lângă poartă: 5-6; Cornere: 2-3; Cartonașe galbene: 2-0
FC BUZĂU: Railean 6 – Ferraresso 5 (78, C. Dumitru), Turda 5,5, Dobrosavlevici 5,5, Sălceanu 6 – Akhmatov 5 (61, Tavares 5), Canadija 6 – Ișfan 5 (78, I. Gheorghe), D. Benzar 5 (60, Budescu 5,5), Tescan 4,5 (61, Mihaiu 5) – Ricardo Matos 5
Rezerve: Hereboiu – David Tavares, Pîrvulescu, I. Gheorghe, Cr. Dumitru, Budescu, T. Călin, A. Mihaiu, Dr. Grigore, Prejmereanu
Antrenor: Andrei Prepeliță
RAPID: Siegrist 6 – Braun 5,5, Ignat 5,5, Pașcanu 5,5, Borza 4,5 – Papeau 6 (73, Micovschi 4,5), Kait 5,5, Mendes 5 (58, Oaidă 5) Petrila 6 – Hasani 5 (73, El Sawy 5), Burmaz 4,5 (58, Rrahmani 4,5)
Rezerve: Aioani – Cr. Manea, Săpunaru, Blazek, Micovschi, Iacob, Rrahmani, Oaidă, Jambor, G. Gheorghe, R. Pop, El Sawy
Antrenor: Neil Lennon
Arbitru: Horațiu Feșnic (Cluj-Napoca)
PROGRAM și REZULTATE – RUNDA 5
Vineri, 9 august
FCSB (5 puncte) – Farul Constanța 3-2 (4 p.) (1-2)/ Au marcat: Ștefănescu (42), Olaru (87, 90+4 – penalty) – I. Vînă (5), Grigoryan (43)
Sâmbătă, 10 august
FC Hermanstadt (5 p.) – FC Botoșani (3 p.) 2-1 (0-1)/ Au marcat: Ianis Stoica (79), Neguț (90+2 – penalty) – Șeroni (45+3)
UTA Arad (6 p.) – Oțelul Galați (11 p.) 1-1 (0-1)/Au marcat: Joao Pedro (90+7 – penalty) – Juric (13)
FC Buzău (5 p.)– FC Rapid 1923 (4 p.) 1-1 (0-1)/ Au marcat: Budescu (77 – penalty) – Papeau (10)
Duminică, 11 august
Ora 19.00 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Universitatea Craiova
Ora 22.0 CFR 1907 Cluj – Unirea Slobozia
Luni, 12 august
Ora 19.00 Petrolul Ploiești – Universitatea Cluj
Ora 22.00 Poli Iași – Dinamo
REZUMAT VIDEO:


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 4 ore agoLiga 2 – Etapa a 5-a play-off/ CFC Argeș vs. FK Csikszereda 3-0>> Rezumat Video>> SuperLiga este tot mai aproape de Pitești!/ Liderul făcut K.O. de CFC Argeș!
La Mioveni, în ultima partidă a rundei a 5-a din play-off-ul Ligii 2, CFC...
-
Baschet
/ 6 ore agoNews Baschet – LNBM – Runda 28// Campioana pierde suprinzător în fața Timișoarei, la Cluj-Napoca!/ Craiova se simte nedorită în play-off!
Liga Națională de Baschet Masculin a programat vineri, 18 aprilie, șase partide din runda...
-
Fotbal Intern
/ 16 ore agoRednic, după egalul cu Sepsi: „Jucătorii nu s-au ridicat la înălțimea suporterilor!”
Pe arena „Francisc Neuman” din Arad, UTA și Sepsi au remizat, scor 1-1, în...
-
Fotbal Intern
/ 18 ore agoSuperLiga// UTA vs. Sepsi 1-1/ Rezumat Video/ Sărbătoare ratată la Arad>> Egal aplaudat la Constanța și Iași!
Fotbaliștii lui Mircea Rednic au ratat ocazia de a-și face fericiți suporterii, la 80...
By Silviu Coman
Cele mai citite


