Fotbal Intern

Superliga// Runda a 12-a// VIDEO – Gol Lixandru// FC Botoșani – FCSB 0-1 (0-1)// Gigi Becali câștigă în fața Botoșaniului. Nicio surpriză!

Published on

Tradițiile sunt făcute a fi păstrate. Așa și cu întâlnirile dintre Botoșani și FCSB.

Lixandru, înlocuitorul lui Adrian Șut în centrul liniei mediene, a deschis scorul în minutul 23 cu o puternică și plasată lovitură de cap, la colțul scurt, după centrarea lui Coman din corner. 

Botoșaniul a încercat să echilibreze partida în minutul 36, când Friday l-a solicitat pe Târnovanu cu un șut puternic la colțul scurt. Pe finalul reprizei, la poarta gazdelor, Coman a făcut prea multe mișcări cu mingea la picior și Ducan a intervenit salvator.

Actul secund a început cu formația gazdă în atac, însă Florescu nu a profitat până la capăt de gafa lui Dawa. Neinspirați în fața porții lui Târnovanu au fost și Ilicic, prins cu spatele la minge, la doi metri de linia porții, și Mouaddib, șut respins cu picioarele de portarul bucureștean.

Tavi Popescu, intrat în locul neacomdatului Băluță, a încercat să-l învingă pe Ducan cu un șut la colțul lung, însă acesta a deturnat mingea în corner.

FCSB a plecat din nordul Moldovei cu 3 puncte tradiționale și a acumulat 29, cu patru mai multe decât CFR, care are un joc mai puțin disputat.

Statisticile partidei// Posesie: 38%-62%; Șuturi pe poartă: 4-11; Șuturi la poartă; 10-7; Cornere: 8-7; Cartonașe galbene: 4-4

Echipele de start:

FC Botoșani: Ducan – R. Benzar (57, Mutombo), Șeroni, Pius, Țigănașu – G. David (69, Cărăușu), Dican, Ed. Florescu (77, Casap) – F. Adams (46, Ilicic), Ngoma (77, Mouaddid), Pinson
Rezerve: G. Ureche – Mutombo, Creț, Casap, Dragu, Cărăuși, Mouaddib, Cioiu, Ilicic
Antrenor: Dan Alexa

FCSB: Târnovanu – Pantea, Dawa, Ngezana, Cr. Ganea – Djokovic (62, Ov Popescu), Lixandru, Olaru – Al. Băluță (63, Oct. Popescu), Compagno, Fl. Coman (87, Miculescu)
Rezerve: A. Vlad – V. Crețu, Panțîru, Haruț, Ad. Șut, Oct. Popescu, Miculescu, Ov. Popescu, Radaslavescu
Antrenor: Elias Charalambous

Arbitru: Florin Andrei; A1: Ovidiu Artene; A2: Mihăiță Necula; Arbitru VAR: Iulian Călin; Asistent VAR: Romică Bîrdeș

Popular Posts

Exit mobile version