Fotbal Intern

SuperLiga – Runda a 12-a// FCSB vs FC Buzău 3-2/ Rezumat Video/ Campioana a început să adune puncte și în campionat

Published on

Pe Arena Natională, în prezența a peste 7.000 de spectatori, FCSB s-a impus în fața nou-promovatei FC Buzău, scor 3-2, în ultima partidă a etapei a 12-a din SuperLiga.

Buzoienii au deschis scorul în minutul 5, prin Jipa – împrumutat de la FC Hermannstadt – care și-a încheiat suita de driblinguri printr-un rist interior de mare clasă, de la aproximativ 22 de metri. La faza imediat următoare, Sebastian Colțescu a dictat penalty la căderea lui Crețu în careul oaspeților, dar VAR-ul l-a chemat la monitor pentru a revedea faza. Penalty-ul s-a transformat în minge de arbitru!

Considerat prea moale și cu mintea în altă parte, Panțîru a fost schimbat cu Radunovic. Era minutul 29!

Pus pe liber de Dorinel Munteanu în această vară, Lovric a avut o intrare rudimentară și Octavian Popescu, din „libera” dictată de Colțescu, a trimis mingea peste zid, la colțul scurt. Egalitate la pauză, scor 1-1.

Bîrligea, Băluță și apoi Florin Tănase au primit misiunea de a rezolva ecuația, însă pe tabela de marcaj a reapărut numele „platinatului’ Octavian Popescu, în minutul 67.

foto – ultras24.ro – captură video/ Octavian Popescu

Câteva minute mai târziu, Băluță i-a pasat lui Bîrligea și s-a făcut 3-1. Misiune îndeplinită pentru doi dintre cei 3 intrați la pauză.

Partida s-a încheiat așa cum a început, cu un gol marcat de buzoieni, prin Cestor, cu capul, din cornerul bine executat de Tescan.

În urma acestui rezultat, campioana FCSB încheie runda pe locul 7, cu 16 puncte și un meci mai puțin jucat cu FC Botoșani, în timp ce FC Buzău rămâne pe ultima poziție, cu 10 puncte. 

FCSB vs FC BUZĂU 3-2 (1-1)

Au marcat: Octavian Popescu (39. 67), Bîrligea (75) – Jipa (5), Cestor (87)

FCSB: Târnovanu 6 – Crețu 6, Șut 6, Chiricheș 6, Panțîru 4,5 (29, Radunovic 6) – Alhassan 6, Edjouma 5 (46, Bîrligea) – Ștefănescu 5 (63, F. Tănase 6), Olaru 5,5, Oct. Popescu 7 (90+3, Musi) – Miculescu 5 (46, Băluță 6)

Rezerve: Vlad, Tănase, Bîrligea, Popa, Baeten, Băluță, Pantea, Musi, Radunovic, Luis Phelipe
Antrenor: Elias Charalambous

FC BUZĂU: Lazar 5,5 – Ciranni 5, Lovric 4,5, Cestor 5,5, Diego 5 – Canadjija 5 (76, Matos), Dr. Albu 5 – Jipa 6 (64, A. Stan 4,5), Tavares 5 (76, Tescan), Ișfan 5 (59, I. Gheorghe)– Budescu 5,5 (64, Akhmatov)

Rezerve: Greab, Railean, Grosu, Turda, Dobroavlevici, Dumitrașcu, Akhmatov, T. Călin, Tescan, Al. Stan, Ion Gheorghe, Matos
Antrenor: Eugen Neagoe

Arbitru: Sebastian Colțescu / Asistenți: Daniel Mitruți, Cristian Ilinca/ Arbitru VAR: Florin Andrei / Asistent VAR: Andrei Antonie

PROGRAMUL și REZULTATELE RUNDEI a 12-a/ 4-6 octombrie

Vineri, 4 octombrie

UTA Arad – Petrolul Ploiești 3-1 (2-0)/ Au marcat: Huja (32), Cîmpanu (38), Hrezdac (57) – Tudorie (53)

Farul Constanța – Dinamo 1-1/ (0-1)/ Au marcat: Grigoryan (71) – Cîrjan (4)

Sâmbătă, 5 octombrie 

Unirea Slobozia – Universitatea Cluj 2-2 (2-0)/ Au marcat: Gele (16), C. Toma (22) – Miranyan (52), Boboc (64)

CFR Cluj – Poli Iași 2-1 (2-0)/ Au marcat: Kamara (10), L. Munteanu (16) – Bordeianu (88 – penalty)

Oțelul Galați – Universitatea Craiova 1-1 (1-1)/ Au marcat: Juric (5) – Baiaram (14)

Duminică, 6 octombrie 

FC Hermanstadt – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 0-4 (0-2)/ Au marcat: El Sawy (14), F. Ștefan (42), Alimi (71 – penalty), Nskovic (90+8)

FC Botoșani – FC Rapid 1923 2-0 (0-0)/ Au marcat: Chică-Roșă (53), Aldair (90)

FCSB – Gloria Buzău 3-2 (1-1)/ Au marcat: Octavian Popescu (39. 67), Bîrligea (75) – Jipa (5), Cestor (87)

PROGRAMUL RUNDEI a 13-a/ 18-21 octombrie

Vineri, 18 octombrie 
Ora 18.00 Gloria Buzău – FC Hermannstadt
Ora 21.00 Universitatea Cluj – Otelul Galați

Sâmbătă, 19 octombrie
Ora 18.15 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – UTA Arad
Ora 21.00 Petrolul Ploiești – CFR Cluj

Duminică, 20 octombrie
Ora 16.00 Universitatea Craiova – FC Botoșani
Ora 21.00 Dinamo – FCSB

Luni, 21 octombrie
Ora 18.30 Poli Iași – Unirea Slobozia
Ora 21.00 FC Rapid 1923 – Farul Constanța

REZUMAT VIDEO: 

Popular Posts

Exit mobile version