Rapid București, cu Boupendza și N’jie titulari în premieră, a învins-o pe Farul Constanța, scor 5-0, în ultimul meci din cadrul etapei a 13-a.
Înaintea acestui meci, cele două formații se aflau la egalitate perfectă în clasament: ambele cu 13 puncte obținute în primele 12 etape și golaveraj -3.
Fără victorie pe teren propriu în acest sezon, Șumudică a ales să schimbe sistemul de joc. A optat pentru 3-5-2, în linia mediană, ca wingeri, regăsindu-i pe Onea și Petrila. Noul plan de joc a dat roade și giuleștenii au deschis scorul repede, cu două minute înainte expirării perioadei de tatonare, prin ex-marinarul Borza.
Echipa lui Hagi, în clasicul 4-3-3, a încercat să revină în afacerea meciului, dar Radaslavescu nu a fost de acord, irosind o mare ocazie, în minutul 21. Cum jocul greșeală așteaptă, norvegianul Christensen a recuperat o minge în preajma careul constănțean și Petrila a punctat din interiorul careului, la colțul scutrt. Prima repriză s-a încheiat cu accidentarea lui Săpunaru și golul lui Pașcanu, pentru un 3-0 de necrezut.
La adăpostul avansului de 3 goluri, Rapid nu a mai forțat în partea secundă, acordându-i o atenție sporită lui Alibec, Stoian și Grigoryan, pe primul transformându-l într-un mare anonim.
Pe margine, Gică Hagi fierbea și se întreba cine de pe bancă l-ar putea ajuta, în timp ce Șumudică pregătea a doua modificare: Dobre pentru N’jie – vizibil în scădere de ritm și reacție.
Foto -ultras24.ro – captură video
Câștigător Șumudică, cu Dobre autor a două goluri!
În urma acestui rezultat, Rapid a acumulat 16 puncte și a urcat pe locul 10, în timp ce Farul se află ăăe poziția a 14-a, cu 13 puncte.
RAPID vs FARUL 5-0 (3-0)
Au marcat: Borza (13), Petrila (30), Pașcanu (40), Dobre (72, 90+5)
Rezerve: Ducan, Sîrbu, Dănuleasa, Buta, Aioanei, N. Popescu, Casap, Basceanu, A. Stoian, Mustacă, Mosca, Avramescu Antrenor: Gică Hagi
Arbitru: Andrei Moroiță (Ploieşti)/ A1: Daniel Mitruţi (Craiova) și A2: Ionel Dumitru (Gherghiţa)/ Arbitru VAR: Florin Andrei (Târgu Mureş)/ Arbitru asistent VAR: Cristina Trandafir (Bucureşti)
PROGRAMUL și REZULTATELE RUNDEI a 13-a/ 18-21 octombrie
Vineri, 18 octombrie
Gloria Buzău – FC Hermannstadt 3-0 (1-0)/ Au marcat: Budescu (45+2 – penalty, 71), Matos (90+4) Universitatea Cluj – Otelul Galați 2-0 (0-0)/ Au marcat: Dan Nistor (61 – penalty), Thiam (69)
Sâmbătă, 19 octombrie
Sepsi OSK Sf. Gheorghe – UTA Arad 1-0 (1-0)/ A marcat: C. Matei (44) Petrolul Ploiești – CFR Cluj 0-0
Duminică, 20 octombrie
Universitatea Craiova – FC Botoșani 0-0 Dinamo – FCSB 0-2 (0-1)/ Au marcat: Bîrligea (26), Musi (90+4)
Luni, 21 octombrie
Poli Iași – Unirea Slobozia 1-0 (1-0)/ A marcat: A. Gheorghiță (24) FC Rapid 1923 – Farul Constanța 5-0 (3-0)/ Au marcat: Borza (13), Petrila (30), Pașcanu (40), Dobre (72, 90+5)