Fotbal Intern

Superliga// Runda a 14-a// Avancronică – Dinamo vs Poli Iași

Published on

Dinamo nu excelează la niciun capitol fotbalistic. Are cel mai slab atac, 8 goluri marcate, și cea mai penetrabilă defensivă, 24 de goluri încasate. Doar suporterii o mai țin în viață!

O victorie, două remize şi patru înfrângeri au înregistrat dinamoviştii pe teren propriu în ediţia curentă. De partea cealaltă, ieşenii au reuşit în sezonul actual trei succese importante din postura de vizitatori, 3-1 cu Farul Constanţa, 2-0 cu Universitatea Cluj şi 2-1 cu FC Voluntari.

Cele două echipe s-au mai întâlnit de 21 de ori în principala competiţie internă, de nouă ori au câştigat bucureştenii, de şapte ori s-au impus moldovenii, iar alte cinci partide s-au terminat la egalitate.

foto lpf.ro

Ieşenii sunt fără victorie pe terenul dinamoviştilor, palmaresul acestora cuprinzând doar trei remize în 10 deplasări.

Prima confruntare a avut loc pe „Arena Naţională”, pe 29 iulie 2012, şi s-a încheiat cu 5-2 pentru gazdele de atunci. Eroul partidei a fost George Ţucudean, cel care a marcat de patru ori şi a oferit pasa decisivă la cea de a cincea reuşită a dinamoviştilor (Laurenţiu Rus). Pentru vizitatori au punctat Daniel Onofraş şi Iulian Vladu. Acesta a fost şi meciul cu cele mai multe goluri.

O NOUĂ RUBRICĂ pe ULTRAS24.ro

Întâiul succes din contul moldovenilor: 7 aprilie 2015, CSM Poli Iaşi – Dinamo 1-0 (marcator Bole).

Cea mai recentă dispută din SuperLiga României: 5 mai 2021, CSM Poli Iaşi – Dinamo 1-2 (D. Zajmovic / D. Sorescu, J. Morsay).

De reamintit că, Leo Grozavu a evoluat ca jucător în tricoul lui Dinamo timp de șase sezoane (1992-1993 / 1997-1998), interval în care a strâns în campionat 105 meciuri şi cinci goluri.

Partida se dispută astăzi, vineri 27 octombrie, ora 20.30, și va fi arbitrată de Rareș Vidican (Satu-Mare)

Popular Posts

Exit mobile version