Fotbal Intern

SuperLiga – Runda a 7-a// Avancronici la FC Buzău vs „U” Cluj și UTA vs Farul

Published on

Etapa a 7-a a SuperLigii programează luni, 26 august, partidele FC Buzău vs Universitatea Cluj (ora 19.00) și UTA vs Farul. De departe, întâlnirea de la Buzău se anunță  cea mai interesantă prin prisma locurilor ocupate în clasament de cele două echipe.

FC Buzău este ultima clasată din SuperLiga României, cu 5 puncte acumulate, la egalitate de puncte cu FCSB, dar cu golaveraj inferior. Dacă elevii lui Andrei Prepeliță obțin cel puțin un punct, campioana României ajunge pe ultima poziție în Liga 1. 

De cealaltă parte, Universitatea Cluj are 12 puncte, iar cu o victorie poate ajunge pe primul loc în clasament, ocupat acum de Universitatea Craiova, cu 14 puncte acumulate.

O victorie (2-1 cu Poli Iaşi), două remize şi trei înfrângeri au înregistrat buzoienii în acest start de sezon. Trupa antrenată de Andrei Prepeliţă a marcat, dar a şi primit cel puţin un gol în ultimele cinci etape.

De partea cealaltă, palmaresul „şepcilor roşii” în deplasările din ediţia curentă cuprinde un succes, 3-2 cu CFR şi trei rezultate de egalitate.

Universitatea Cluj nu a câştigat în SuperLigă pe terenul unei formaţii buzoiene, palmaresul ,,Şepcilor roşii” în disputele din deplasare cu Gloria cuprinzând o remiză albă (20 aprilie 1980) şi trei înfrângeri.

Antrenorul Andrei Prepeliţă a mai întâlnit gruparea ardeleană o singură dată, pe 29 iulie 2022, în FC Argeş – Universitatea Cluj 3-1.

Andrei Prepeliţă vs. Ioan Ovidiu Sabău: duel în premieră pe prima scenă.

Partida va fi arbitrată de Horia Mladinovici (București).

SUPERLIGA – PROGRAMUL și REZULTATELE RUNDEI a 7-a/ 23-26 august

Vineri, 23 august 

Petrolul Ploiești (10 p.) – Oțelul Galați (12 p.) 0-0

Poli Iași (7 p.) – FC Rapid 1923 (8 p.) 1-2 (0-1)/ Au marcat: Teixeira (78) – Pașcanu (44), R. Pop (53)

Sâmbătă, 24 august

Sepsi OSK Sf. Gheorghe (8 p.) – Unirea Slobozia (8 p.) 0-1 (0-0)/ A marcat: Pospielov (79 – penalty)

Dinamo (12 p.)– Universitatea Craiova (14 p.) 2-1 (2-1)/ Au marcat: Bani (4), Gnahore (42) – Koljic (44)

Duminică, 25 august

CFR 1907 Cluj (10 p.)– FC Botoșani (6 p.) 3-0 (0-0)/ Au marcat: Nkololo (53), Djokovic (70), Filip (86)

FC Hermannstadt (8 p.) – FCSB (5 p.) 2-0 (0-0)/ Au marcat: Murgia (56), R. Deaconu (90+6)

Luni, 26 august

Ora 19.00 Gloria Buzău (5 p.) – Universitatea Cluj (12 p.)

Ora 22.00 UTA Arad (6 p.) – Farul Constanța (7 p.)

SUPERLIGA – PROGRAMUL RUNDEI a 8-a/ 30 august- 2 septembrie

Vineri, 30 august

Ora 21.00 Oțelul Galați  – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Sâmbătă, 31 august

Ora 18.30 FC Hermanstadt – Poli Iași

Ora 21.30 Universitatea Craiova – FC Rapid 1923

Duminică, 1 septembrie

Ora 16.30 FC Botoșani – Petrolul Ploiești

Ora 18.45 Farul Constanța – CFR 1907 Cluj

Ora 21.30 FCSB – UTA Arad

Luni, 2 septembrie

Ora 19.00 Unirea Slobozia – Gloria Buzău

Ora 21.30 Universitatea Cluj – Dinamo

Ultimul meci al etapei are loc la pe arena „Francisc Neuman”, de la ora 22.00, între UTA și Farul. Cele două echipe sunt despărțite de un punct. Echipa pregătită  de Mircea Rednic, cu evoluții inconstante în cele 6 etape consumate, ocupă locul 13, cu 6 puncte, în timp ce Farul, la fel de imprevizibilă, se situează cu două poziții mai sus.

Bookmakerii caselor de pariuri o dau pe Farul favorită, însă UTA are capacitatea de a-și adjudeca cele trei puncte!

12 aprilie 2024, UTA – FC Hermannstadt 1-3: a fost singura înfrângere suferită de arădeni în ultimele 15 meciuri jucate în campionat pe teren propriu, interval în care au mai înregistrat acasă opt victorii şi şase rezultate de egalitate.

Un singur succes au bifat constănţenii în precedentele şase deplasări din SuperLigă, în rest două remize şi trei partide pierdute.

De la revenirea arădenilor pe prima scenă din 2020, UTA şi Farul s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de nouă ori, de două ori s-au impus dobrogenii, un joc a fost câştigat de gazdele din această rundă, iar alte şase partide s-au terminat la egalitate.

Cea mai recentă dispută directă din SuperLiga României: 16 decembrie 2023, UTA Arad – Farul 0-0.

Un duel foarte interesant se anunţă a fi şi la nivelul băncilor tehnice, cel dintre Mircea Rednic (424 meciuri pe prima scenă) şi Gheorghe Hagi (355 jocuri în SuperLigă), nimeni alţii decât antrenori activi cu cele mai multe meciuri în campionat. Aceştia au fost colegi la naţională în perioada 1983-1991, participând împreună la două turnee finale, CE 1984 şi CM 1990.

Mircea Rednic vs Gheorghe Hagi: 14 jocuri în campionat din postura de antrenori – două succese Rednic – 6 remize – 6 victorii Hagi.

Partida va fi arbitrată de Marcel Bîrsan (București)

Popular Posts

Exit mobile version