Universitatea Craiovei i-a produs UTA-ei prima înfrângere din acest sezon pe „Francisc Neuman”, scor 2-1, într-o partidă din cadrul etapei a 17-a a SuperLigii.
Echipa lui Mircea Rednic a deschis scorul în minutul 18, prin slovacul Fabry, poate la cel mai bun meci din acest sezon. Universitatea Craiova a fost chinuită la Arad și, totuși, a obținut toate cele trei puncte. Ratările lui Lukic și Baiaram au fost răzbunate în actul secund.
Gâlcă a apelat la Cicâldău și Koljic, însă egalarea a fost adusă de Lukic, la prima reușită în tricoul Craiovei, servant Mitriță.
Arădenii s-au năpustit în atac și au avut câteva oportunități de a prelua, din nou, conducerea. S-a opus Laurențiu Popescu, cel mai bun, și azi, din team-ul lui Gâlcă.
UTA vs CSU Craiova/ Foto – ultras24.ro – captură video
O fază controversată în careul arădean a fost judecată în favoarea oltenilor. Rareș Vidican a dictat penalty pentru un presupus henț comis de Hrezdac. Reluările nu par să confirme decizia arbitrului. Penalty-ul a fost transformat de Mitriță, portarul Robert Popa rămănând țintuit pe linia porții.
UTA a încheiat etapa pe locul 12, cu 18 puncte, în timp ce Universitatea Craiova le-a egalat la puncte pe CFR și Dinamo, toate trei cu 28 de puncte, la două lungimi distanța în spatele U Cluj.
În runda a 18-a, UTA va juca pe Cluj Arena, cu „U”, iar Universitatea Craiova – fără Mitriță suspendat pentru cel de-al 4-lea cartonaș galben- va primi vizita CFR Cluj.