În cursul acestei dimineți, 17 iulie, ultras24.ro a scris în exclusivitate despre iminentul transfer al fundașului brazilian Thalisson de la „U” Cluj la formația Antalyaspor, din prima ligă a Turciei.
Câteva ore mai târziu, clubul clujean a anunțat transferul definitiv al fundașului brazilian!
350.000 de euro vor încasa „Șepcile roșii” de pe urma acestui transfer, suma reprezântând clauza de reziliere stipulată în contractul încheiat între Thalisson și Universitatea Cluj.
„FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu formația Antalyaspor din prima ligă a Turciei pentru transferul definitiv al jucătorului Thalisson Kelven
Thalisson a sosit la ”U” la mijlocul sezonului 2023/2024. Fundașul central brazilian a bifat 20 de partide în tricoul echipei noastre.
Clubul nostru îi mulțumește pentru munca depusă la ”U” și îi dorește mult success în viitor!”, este comunicatul celor de la Universitatea Cluj.
Un alt jucător care ar putea părăsi echipa clujeană este Lucas Masoero (29 ani). Fundașul argentinian a primit o ofertă de la un club din prima ligă a Chinei, dar negocierile cu Masoero se află abia la început! Transferul acestuia stă sub semnul întrebării.
Din informațiile pe care le deținem, Masoero ar fi tentat să dea curs acestei oferte, din motive non-pecuniare!
De citit și:
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Baschet
/ 4 ore agoNews Baschet – Cupe Europene// U-BT o învinge pe Hapoel Ierusalim, dar l-a pierdut pe Patrick Richard. Vezi comunicatul clubului!/ Oradea se impune în fața Argeș Basketball
U BT Cluj-Napoca, campioana României en-titre, a obținut a doua victorie a sezonului din...
-
Din Voleu
/ 19 ore agoLui Andrei Nicolescu i-au ieșit analizele financiare!/ Cu câți bani s-a ales Dinamo după meciul cu FCSB
Pe Arena Națională, în prezența a 45.469 de spectatori (n.red. cifră oficială), Dinamo a...
-
Din Voleu
/ 20 de ore agoCine transmite Glasgow Rangers vs FCSB/ Decizie greu de înțeles a unei televiziuni de sport!
FCSB – campionana României – va evolua mâine, 24 octombrie, de la ora 22.00,...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 22 de ore agoOficial// Etape de suspendare pentru Ivanov, Balaure, Dănuleasa și Hromada/ Incidentele de la meciurile Dinamo vs FCSB și Petrolul vs CFR, discutate în 30 octombrie
Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal i-a oferit, astăzi, lui Silviu...