Connect with us

Fotbal Intern

Universitatea Craiova și-a prezentat noul antrenor// Ivaylo Petev – viitoarea victimă a lui Andrei Ivan&co!?

Ivaylo Petev este noul antrenor principal al Universității Craiova. Tehnicianul bulgar în vârstă de 48 de ani a semnat un contract valabil până în 2026.

Petev a antrenat-o pe Ludogorets, Dinamo Zagreb, AEL Limassol, Omonia Nicosia, Jagiellonia (Polonia). A fost și selecționerul Bulgariei și al naționalei din Bosnia și Herțegovina.

Noul antrenor a fost prezentat astăzi, marți 7 noiembrie, într-o conferință de presă. Oficiile le-a făcut, în premieră, patronul/președintele clubului.

„Sunt prima dată într-o conferinţă de presă şi sper să aducă noroc. Am venit cu încredere, am ales ca eu să-l prezint pe Ivaylo Petev şi voi fi alături de el în ceea ce trebuie să facem noi, în atingerea scopurilor noastre. Toţi antrenorii au avut mână liberă la Craiova. Trebuie să arătăm că vrem să ne ridicăm. Primul examen e duminică, nu trebuie să credem că Dinamo e la pământ, fiindcă părerea mea e că meritau să câştige cu UTA. 

Întotdeauna mi-am dorit un manager la Craiova, să coordoneze clubul, să dezvolte scoutingul, academia. Negocierile au început, din punctul meu de vedere, la Bansko, unde am stat în aceeaşi bază, astă-vară. M-a atras în primul rând motivaţia lui. Nu au fost probleme la negocieri, avem aceeaşi abordare în ceea ce priveşte un club de fotbal, fiindcă nu suntem o echipă, ci un club de fotbal, tot ce presupune tradiţie, suporteri, valori, fotbalişti”, a declarat Mihai Rotaru, patronul/președintele clubului oltean.

Ivaylo Petev a declarat că Universitatea Craiova este clubul care l-a dorit cel mai mult din cariera sa de antrenor.

„Universitatea Craiova este echipa care m-a dorit cel mai mult din cariera mea, asta înseamnă respect. Am jucat şi cu jucători români pe vremuri, am antrenat români, urmăresc acest campioant şi părerea mea este bună despre fotbalul românesc. Oriunde te duci, munca este la fel, trebuie să lucrezi cu toată inima şi să dai maximum. Fiecare trebuie să dăm totul, pentru ca Universitatea să arate cum trebuie, ambiţiile mele şi ale patronului sunt aceleaşi. Dacă nu eşti 24 de ore implicat, este greu să obţii ceva. Aş fi cel mai fericit să luăm titlul, dar în acest moment nu este cel mai important lucru, ci trebuie să pregătim echipa şi să câştigăm. Am luat 3 titluri cu Ludogorets, dar este trecut şi nu trăiesc în trecut, e doar statistică, acum e o nouă zi şi trebuie să trăim pentru această zi.

Craiova are tot ca infrastructură, are jucători cu potenţial, trebuie să muncim şi să mergem într-o direcţie corectă. Am văzut multe meciuri ale Craiovei şi ştiu jucătorii, dar e important să-i cunosc de aproape, ce profil au şi în funcţie de asta vom adopta şi un sistem de joc potrivit. Am mare respect faţă de România, fiind ţara vecină, cunosc generaţia lui Hagi, Lăcătuş şi am o părere foarte bună despre România, suntem la câţiva kilometri distanţă. A fost fenomenal derby-ul Craiovei, felicit toţi fanii, stadionul este deosebit, trebuie să jucăm fiecare an în cupele europene, pentru că oraşul şi fanii merită. Munca este muncă în orice club, nu consider că este un pas înapoi venirea la Craiova, eu şi echipa mea o să dăm totul pentru a avea rezultate bune şi să mulţumim oamenii. Proiectul este foarte important, am venit aici pentru proiect şi pentru acest om, Mihai Rotaru. Aşteptările sunt mari, este normal, avem potenţial şi putem câştiga orice meci atunci când lucrăm cum trebuie. Nu am ştiut că Mihai Rotaru a venit prima dată la conferinţă, e un semn de respect.

Mai avem timp să vorbim de transferuri până la iarnă, eu cred că jucătorii din lot au potenţial pe care încă nu l-au arătat şi nu mă gândesc la transferuri acum. Cel mai important este meciul de duminică, mai avem destul până la pauza competiţională şi este important să luăm maximum de la fiecare jucător.

Ştiu despre rivalitatea cu Dinamo, indiferent în ce formă sunt ei, numele este mare, orice meci e greu, e important cum o să acţionăm noi în acest meci, sper să ne prezentăm bine şi să câştigăm. Trică este fotbalistul român cu care m-am înţeles cel mai bine, dar am relaţii bune cu toţi cu care am lucrat, Mihai Stoichiţă mi-a fost antrenor şi ţinem şi acum legătura. Ştiu că îi voi antrena fiul lui Eugen Trică, dar ştie că la mine nu merg pilele şi joacă numai cine merită, a spus noul antrenor al oltenilor.

Advertisement

Ultimele Stiri

Cele mai citite

More in Fotbal Intern