Accidentare de ultimă oră la Dinamo București, la ultimul antrenament înaintea deplasării spre Cluj-Napoca, unde sâmbătă, de la ora 20.00, o va întâlni pe Universitatea, în cadrul rundei a 8-a.
Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, a declarat la conferința de presă că nu se va putea baza pe serviciile atacantului kosovar Astrit Selmani, care s-a accidentat la încălzire la genunchi.
În plus, Kopic nu-i va avea la meciul cu „U” Cluj pe fundașul Edgar Ie (accidentat) și Hakim Abdallah, suspendat 6 etape, după „roșul” încasat în meciul cu FC Botoșani, pierdut de bucureșteni cu 1-2.