
Dinamo București este a cincea echipă din SuperLiga României care astăzi a luat drumul Antalyei.
De dimineață, în Turcia, cu același avion, au plecat „U” Cluj, Petrolul, Unirea Slobozia și FC Buzău. Tot spre aceeași locație se mai îndreaptă FC Hermannstadt, Sepsi și FC Botoșani.
Zeljko Kopic, tehnicianul croat al celor de la Dinamo, a declarat că la echipă vor mai sosi doi-trei jucători.
„Avem un plan, sper ca situația să fie una bună, să nu fie accidentări și vom fi gata de primul meci, cel de la Craiova. Vrem să fim pregătiți pentru această partidă.
Mai așteptăm să mai vină doi sau trei jucători. Toți jucătorii sunt pregătiți, se pot antrena, situația e una bună acum.
Avem un lot bun. Am spus în vară că trebuie să aducem 2-3 jucători, dar vom încerca să facem asta acum, să aducem fotbaliști care să îmbunătățească echipa.” a declarat Kopic, pentru gsp.ro.
Referitor la prelungirea contractului său cu Dinamo, Kopic a ținut să-i asigure pe fanii câinilor că totul va fi… OK!
„Nu, încă nu am semnat. Totul va fi OK. Știți că nu comentez zvonurile. Am avut o discuție pozitivă cu președintele, cu șefii clubului și cred că vom ajunge la o înțelegere.
Până acum nu am purtat discuții cu niciun alt club, numai cu Dinamo. Înainte să vin la Dinamo am avut alte oferte.
Am ales să vin într-un moment dificil, știu ce fel de antrenor sunt, că anumite cluburi sunt interesate de mine, dar acum mă gândesc doar la ce se întâmplă la Dinamo.”, a conchis Zeljko Kopic.
În cantonamentul din Antalya (stațiunea Lara), Dinamo va susține două partide de verificare. primul va avea loc pe 8 ianuarie, cu FC Zurich (Elveția, Liga 1,locul 6), iar la doilea pe 13 ianuarie, în comapnia Novi Pazar (Serbia, SuperLiga, locul 10).
Dinamo a anunțat în cursul zilei despărțirea de mijlijlocașul Andrei Florescu (22 ani).
”Mulțumim, Andrei Florescu!
Îi urăm mult succes mai departe în carieră lui ‘Flore’ și la cât mai multe realizări!”, a anunțat clubul FC Dinamo.


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 4 ore agoLiga 2 – Etapa a 5-a play-off/ CFC Argeș vs. FK Csikszereda 3-0>> Rezumat Video>> SuperLiga este tot mai aproape de Pitești!/ Liderul făcut K.O. de CFC Argeș!
La Mioveni, în ultima partidă a rundei a 5-a din play-off-ul Ligii 2, CFC...
-
Baschet
/ 6 ore agoNews Baschet – LNBM – Runda 28// Campioana pierde suprinzător în fața Timișoarei, la Cluj-Napoca!/ Craiova se simte nedorită în play-off!
Liga Națională de Baschet Masculin a programat vineri, 18 aprilie, șase partide din runda...
-
Fotbal Intern
/ 16 ore agoRednic, după egalul cu Sepsi: „Jucătorii nu s-au ridicat la înălțimea suporterilor!”
Pe arena „Francisc Neuman” din Arad, UTA și Sepsi au remizat, scor 1-1, în...
-
Fotbal Intern
/ 18 ore agoSuperLiga// UTA vs. Sepsi 1-1/ Rezumat Video/ Sărbătoare ratată la Arad>> Egal aplaudat la Constanța și Iași!
Fotbaliștii lui Mircea Rednic au ratat ocazia de a-și face fericiți suporterii, la 80...
By Silviu Coman
Cele mai citite


