Dinamo București a plecat neînvinsă de la Ovidiu, 1-1 cu Farul, într-o partidă din cadrul rundei a 12-a din SuperLiga.
La finalul partidei, gazdele au reclamat neacordarea mai multor lovituri de la 11 metri, între 3 și 5 (!). Cei mai vocali au fost Gică Hagi și Denis Alibec.
Tehnicianul lui Dinamo – croatul Zeljko Kopic – nu a dorit să comenteze prea mult cele declarate de cei doi.
”Nu știu ce să zic, arbitrii au fost acolo, au revăzut și fazele, ei au luat deciziile”, a spus Kopic.
Referitor la meci, croatul s-a declarat mulțumit de rezultatul final.
”Am venit să jucăm fotbal, am venit să obținem ceva de aici. Am avut 1-0, am mai avut apoi câteva ocazii de a mări avantajul, dar nu am reușit să marcăm al doilea gol.
Apoi, în repriza a doua, ei au făcut mai multe schimbări și astea le-au îmbunătățit jocul. Într-un final, ne mulțumim cu acest egal.”, a declarat antrenorul lui Dinamo.
În etapa a 13-a, Dinamo o va înfrunta pe FCSB, pe Arena Națională. Partida se va juca duminică, 20 octombrie, de la ora 21:00.
”Va fi un meci important cu FCSB, un derby. Ne dorim punctele din acel meci.
Foto – Z. Kopic – captură video/ playsport.ro
Ei reprezintă fotbalul românesc în Europa League, o fac foarte bine, dar noi avem timp pentru a pregăti foarte bine acest meci și pentru a le oferi o replică pe măsură”, a mai spus Kopic.